Federația SANITAS anunță vineri, 31 iulie, suspendarea grevei generale începute în 28 iulie. Sindicaliștii susțin însă că nu renunță la protest, ci dau o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării. SANITAS susține că obiectivele pentru perioada următoare sunt negocierea unui alt proiect al legii salarizării, ”mai corect, mai coerent și mai echitabil”, negocierile fiind purtate cu ”un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat”.

Greva este suspendată până la apariția unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice

„Astăzi putem spune cu toată convingerea: Am reușit! Am fost auziți! Am demonstrat că SANITAS este o forță organizată, hotărâtă și unită. Greva noastră și-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate și din cel de asistență socială. În 29 iulie, Federația Sanitas din România a obținut încă o victorie: Camera Deputaților a aprobat un amendament la Legea sănătății, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puțin, amânată. Reușita vă aparține vouă, tuturor colegilor care s-au mobilizat, care au avut curajul să acționeze și care au vorbit cu o singură voce”, este mesajul adresat de SANITAS membrilor de sindicat.

„Am explicat timp de mai multe săptămâni de ce este un proiect inechitabil și lipsit de logică economică. Am argumentat cu calcule și le-am prezentat în toate mediile posibile: politicieni, partide parlamentare, mass-media etc. Am demonstrat că legea e greșită inclusiv experților Băncii Mondiale. Am obținut și o decizie de instanță care confirmă că guvernul Bolojan este interimar și nu mai are puterea politică de a construi și promova un proiect de lege”, afirmă sindicaliștii.

Ei afirmă că din acest moment au două noi obiective: negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent și mai echitabil; purtarea acestor negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.

„Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Național Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării. NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării. Reducem, în acest fel, și presiunile asupra sistemului sanitar public, asupra pacienților și a personalului, din respect și grijă pentru fiecare dintre aceștia”, anunță SANITAS.

Până atunci, sindicaliștii vor purta banderole.

https://ziare.com/

Sursa foto: Federatia Sanitas din Romania/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail