Zilele trecute, cu ocazia unui atelier, am împărtășit o poveste a unui tânăr care, pus în fața unui fapt împlinit și aflat într-un mare impas, a reușit să găsească o modalitate ingenioasă de a face față provocării cu care se confrunta. Alegerea pe care a făcut-o nu doar că l-a ajutat să depășească momentul dificil, ci i-a schimbat, în cele din urmă, cursul vieții, deschizându-i drumul către oameni, experiențe și oportunități de neprețuit.

Întrebări precum: „Ai intrat la profilul/liceul dorit?”, „Tu la ce profil ai intrat?”, „Ce vei face acum, când nu ai fost admis la profilul dorit?”, „La ce facultate ai intrat?” „Ce planuri de viitor ai?” răsună în jurul nostru, iar mass-media abundă în subiecte legate de admiterea în liceu, statistici, preferințe, concurență sau care este facultatea cea mai căutată în zilele noastre.

Răspunsurile la aceste întrebări pot ascunde o suită de trăiri emoționale în sufletul miilor de adolescenți și tineri care au fost puși față în față cu situația de a lua o decizie importantă cu privire la viitorul lor școlar și/sau profesional.

Deci, cum putem privi luarea unei decizii de carieră în această perioadă?

Povestea menționată mai sus ne amintește că, de multe ori, alegerea pe care o facem,  are de-a face mai degrabă cu felul în care privim opțiunile pe care le avem și sensul pe care îl atribuim experiențelor pe care le trăim. Această mentalitate orientată spre creștere este esențială într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Indiferent de situația în care te afli – fie că ești pus în fața unei alegeri pe care nu ai anticipat-o și pe care poate nu ți-ai fi dorit-o sau ai ajuns la o decizie în urma unui proces atent de analiză și planificare, fie că ai ales spontan, ghidat de intuiție – este important să înțelegi că decizia nu înseamnă doar alegerea unui drum sau a unui parcurs, ci reprezintă un proces continuu de învățare, adaptare și autocunoaștere. Prin asumarea fiecărei experiențe, indiferent dacă este percepută ca succes sau dezamăgire, avem șansa de a ne dezvolta, de a crește și de a deveni persoana care ne dorim să fim.

Mai jos vei descoperi un exercițiu care te poate ajuta să treci cu bine peste această perioadă!

https://docs.google.com/document/d/1lGG-p4yiPPdVzk6nGlzB1TS-rKTkfZ1n/edit?usp=sharing&ouid=104622550376170925915&rtpof=true&sd=true

 

Succes!

 

Expert consilier COC, Rotundu-Cojocaru Mirela

 

 

 

Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei – ConsEDU, SMIS: 339374

***
Acest material face parte dintr-o serie realizată de expertul în consiliere și orientare Mirela Rotundu -Cojocaru, materiale pe care vi le vom prezenta săptămânal.
Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea din București, Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Casa Corpului Didactic București și Inspectoratul Școlar Județean Iași, implementează, începând din luna mai 2026, atât în județul Covasna, cât și în și alte 40 de județe din România, proiectul „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei – CONSEDU”, cod MySMIS 339374, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră în învățământul primar, gimnazial și liceal, prin alinierea acestora la bune practici europene, la nevoile elevilor și la tendințele actuale ale pieței muncii.

Acest proiect este unul complex în cadrul căruia sunt prevăzute o serie de activități care implică unitățile de învățământ preuniversitar din județ, inclusiv activități de pilotare, colectare de date, aplicare de instrumente specifice consilierii și orientării carierei, derulare de sesiuni de informare, consiliere și mentorat, precum și activități privind dezvoltarea și testarea unor resurse educaționale și digitale dedicate consilierii și orientării în carieră.

La nivelul fiecărui județ este un expert consilier COC, în cadrul județului Covasna fiind Rotundu-Cojocaru Mirela.

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail