Un număr de 129 de cadre didactice din județul Covasna vor susține, marți, 14 iulie 2026, proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, organizată la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Covasna, accesul candidaților în centrul de examen și în sălile de concurs se va face între orele 7:30 și 8:00, pe baza unui act de identitate valabil. În intervalul 8:00–8:50, candidații vor fi instruiți de profesorii asistenți, iar proba scrisă va începe la ora 9:00, durata de redactare fiind de patru ore.

Candidații sunt atenționați că nu au voie să intre în sălile de examen cu genți, poșete, telefoane mobile, dispozitive electronice, cărți, caiete, reviste sau alte materiale care ar putea facilita comunicarea ori consultarea de informații. Toate sălile de examen sunt dotate cu sistem de supraveghere audio-video.

Lucrările vor fi redactate cu cerneală sau pix albastru, iar desenele și graficele se vor realiza cu creion negru. În cazul unei greșeli, aceasta se corectează prin tăierea fiecărui rând din pasajul eronat cu o linie orizontală, iar schemele sau desenele se anulează cu o linie oblică.

După deschiderea plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate intra în sala de examen, iar cei care nu sunt prezenți în acel moment își pierd dreptul de a susține examenul în sesiunea curentă.

Candidații care aleg să se retragă din proprie inițiativă pot părăsi sala numai după cel puțin o oră de la deschiderea subiectelor și nu mai târziu de trei ore, pe baza unei declarații de anulare a lucrării, iar în statistici, candidatul respectiv se consideră retras.

Repartizarea candidaților pe săli va fi afișată la avizierul de la intrarea în Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”.

Ana Ciorici Costache 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail