Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadochia (în Turcia de azi) şi a trăit pe vremea Împăratului Diocleţian. Era fiul unor părinţi creştini şi de mic a fost educat în dreapta credinţă. Rămas fară de tată de timpuriu, împreună cu mama sa au fost nevoiţi să se mute în Palestina, având acolo neamuri. Fiind un personaj studios, dar şi viteaz în luptă, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat şi, în scurtă vreme, a ajuns conducător de oaste în Garda împăratului.
Deşi era păgân, Diocleţian nu a luat până în anul 303 nici o măsură represivă asupra creştinilor. Însă, la îndemnul ginerelui său, Galeriu, din acel an a început o prigoană aprigă împotriva celor ce i se închinau lui Iisus. Creştinii au fost siliţi să aleagă, cu prețul vieţii lor, între zeii păgâni şi Hristos. Mulţi au renunţat, nu şi Muceniul Gheorghe, care şi-a declarat răspicat credinţa.
A fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic. Văzând prin ce chinuri de moarte trecea şi, totuşi, rămânea viu şi nevătămat, mulţi oameni care-l cunoşteau s-au lepădat de idoli şi au trecut la Credința întru Hristos. Se spune că în timp ce era ţinut în captivitate, Sfântul a atins un mort şi în mod miraculos acesta a… inviat!? Chiar Împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit până şi ea credinţa ei în Hristos.
În cele din urmă, Împăratul a încercat să-l induplece cu onoruri şi cu făgăduinţe să renunţe la credinţa sa, dar Sfântu Gheorghe a ales să nu abdice. Văzând că toate încercările sunt zadarnice, sângerosul Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi Împărătesei Alexandra, soaţa sa. Pe drumul spre execuţie, însă, impărăteasa fiind slăbită şi-a dat duhul, iar pe 23 aprilie s-a săvârşit execuţia, care a rămas în istoria Creştinătăţii drept jertfa Marelui Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.
Sărbătoarea de Sf. Gheorghe este numită în popor şi „Sangiorz”, fiind considerată în vechime începutul Anului Pastoral. În centrul aşezării se scotea Roata Vieţii şi comunitatea se bucura că a venit sezonul florilor.
Legendele populare vorbesc de apariţia, în noaptea de dinainte, a unor vrăjitoare ce ameninţau lanurile de grâu şi vitele gospodarilor. De aceea, se făceau anumite practice magice destinate apărării animalelor şi culturilor.
Se zice că pentru a fura laptele vitelor şi rodul lanurilor, vrăjitoarele îşi legau de picior un sac gol sau o strecurătoare, pe care le târau prin holde şi păşuni, fie îngroapau droburi de sare vrăjite în drumul vacilor, spre a le lăsa sterpe.
În seara de dinaintea zilei de 23 aprilie, bărbaţii nu trebuia să iasă afară cu capul descoperit. Dacă nu erau acoperiţi, strigoaicele le puneau un frâu invizibil pe cap, dirijându-i apoi ca pe cai, după bunul lor plac. La intrarea în grajd se punea, în chip simbolic, o grapă cu dinţii în sus, pentru a alunga, chipurile, duhurile rele din bătătură.
Se mai spune ca în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde sunt îngropate comori.
Ziua Sfântului Mucenic Gheorghe fiind una din cele mai mari sărbători ale românilor, regăsim păstrate în legende şi datini multe elemente străvechi, anterioare Creştinismului. Cea mai pregnantă este arhicunoscuta imagine a Sfântului războinic călare pe un cal alb, care omoară balaurul ce ameninţa Lumea. În trecut această zi era considerată, în anumite zone din Ardeal, începutul primăverii. Se alegeau ciobanii, cărora li se dădeau în primire oile până la Sărbatoarea de Sf. Dumitru (pe 26 octombrie).
Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţă, înainte să răsară Soarele, unii oameni se spălau într-o apă curgătoare. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi era aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca aceştia să rodească. Dacă era multă rouă sau ceaţă, anul urma a fi îmbelşugat.
Ţăranii puneau buruieni descântate în galeata de muls, pe care o umpleau cu apă, şi lăsau plantele acolo peste noapte. A doua zi le tăiau în bucăţele mici şi le dădeau de mâncare vitelor, pentru a le proteja de boli.
Uşile şi ferestrele de la casă erau ornate cu ramuri verzi de răchită sau fag. Unii puneau crenguţe şi la porţi, la grajd ori fântână.
Felicitări sărbătoriţilor !
Pentru mulţi semeni, data de 23 aprilie reprezintă şi o Ziua onomastică. Ca atare, îi vom cinsti pe toţi cei ce poartă nobilele prenume de Gheorghe, George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj, dar şi apelativele feminine Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica.
La Mulţi Ani !
Horia C. Deliu
