Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Covasna așteaptă înscrieri pentru o nouă sesiune de formare profesională destinată producătorilor agricoli din zonă. Este vorba despre programul de calificare „lucrător calificat în creșterea animalelor”.
Potrivit reprezentanților instituției, lista de înscrieri se închide în primele zile ale lunii martie, astfel că persoanele interesate sunt îndemnate să își depună documentele cât mai curând. Cursul va fi organizat în zona Barcani – Întorsura Buzăului, în funcție de numărul de participanți înscriși.
Programul este unul autorizat și oferă calificare recunoscută, necesară atât pentru desfășurarea activităților agricole în condiții legale, cât și pentru accesarea unor forme de sprijin sau finanțare.
„Persoanele care doresc să se califice în ocupația <<lucrător calificat în creșterea animalelor>>- cod COR: 612104, se pot înscrie la cursul organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Covasna în colaborare cu Primăria comunei Barcani. Acest program de formare profesională se adresează persoanelor care doresc să dobândească competențe în domeniul zootehnic. -au transmis organizatorii.
Cursul este acreditat, are durata de 360 de ore și se derulează pe parcursul a circa 3 luni.
Taxa de curs este de 600 lei/persoană.
Pentru a participa, cei interesați trebuie să aibă minimum 16 ani și să fi absolvit cel puțin învățământul gimnazial.
Dosarul de înscriere va conține următoarele acte: buletin/carte de identitate, certificat de naștere, act de studiu/foaie matricolă, adeverință medicală (cu mențiunea ”apt din punct de vedere medical pentru a participa la curs de lucrător calificat în creșterea animalelor”, document care atestă modificarea /schimbarea numelui, după caz (de ex. certificat de căsătorie).
Totodată, la înscriere se va achita suma de 300 de lei (50% din taxa de curs). Informații suplimentare se pot obține la sediul DAJ Covasna (municipiul Sfântu Gheorghe, str. Recoltei nr. 1.) sau apelând numărul de telefon 0752270980 / 0745254780 (DAJ Covasna, Compartimentul asistență tehnică zonală și RICA – Întorsura Buzăului, NEAGOE Gabriela-Maria). Formularul de înscriere se poate descărca accesând link-ul: https://dadrcv.madr.ro/…/formular-inscriere-curs-de…
În 2025, DAJ Covasna a organizat cursul de calificare pentru ocupația de apicultor, desfășurat la Sfântu Gheorghe/Dalnic, absolvit de 10 participanți. În prezent, sunt în curs demersurile pentru reînnoirea autorizației acestui program, astfel încât și această calificare să poată fi reluată.
Ana Ciorici Costache

