Pârtia de schi OPREA din Valea Mare a găzduit sâmbătă, 21 februarie a.c., a IX-a ediție a Cupei de schi „Iordan Popica”, organizată de Marius și Sorin Iordan Popica, cei doi fii ai regretatului profesor Iordan Popica, la care au participat în jur de 100 de schiori și snowboarderi- copii, tineri și adulți  din județele Covasna și Brașov, dar și din alte zone din țară.

Marius Popica a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, că tinerii și copiii sunt foarte dornici să facă sport, noi doar trebuie să le asigurăm condițiile”.

„Cel mai mare câștig al acestui concurs este că am reușit să îi scoatem pe copii din fața ecranelor și să îi aducem pe pârtie, în aer curat, la mișcare, să facă sport. E mare lucru! Alături de ei au venit și părinții, și, astfel, a fost o zi frumoasă pentru toată lumea și o zi cu mai puține telefoane, tablete și calculatoare în fața copiilor. Cred că este unul dintre cele mai importante lucruri și cea mai mare realizare. Am avut o zi cu zăpadă, ca pe vremuri, așa frumoasă ca-n povești”, a spus Marius Popica

Acesta a adresat mulțumiri domnului profesor Alexandru Renga, de la Întorsura Buzăului, profesorilor de sport de la Covasna și de la Întorsura Buzăului, familiei Oprea, proprietarii pârtiei de schi de la Valea Mare, dar și voluntarilor, care le-au oferit sprijin în organizarea concursului.

„Dl Renga a fost profesor de sport la Întorsura, în prezent fiind pensionar, și în fiecare an se ocupă și face tabere de copii. A fost foarte bun prieten cu tatăl nostru, prof. Popica Iordan, în memoria căruia noi, copiii lui, organizăm în fieacre an taberele lui tata și acest concurs de schi, și continuăm colaborarea cu dl profesor Renga care vine alături de noi, și e un lucru frumos. E pedagogul de modă veche care e făcut să aibă grijă  de copii, se pricepe și-o face cu  dăruire”, a mai adăugat Marius Popica.

***

Evenimentul este organizat, pentru a 9-a oară, în memoria regretatului profesor Iordan Popica, un promotor al sportului în județul Covasna, care a transmis iubirea pentru sport nu doar propriilor copii, ci și sutelor de elevi pe care i-a îndrumat de-a lungul carierei sale ca profesor de sport.

M.C.G.

Sursa foto: Pârtia de schi OPREA Valea Mare/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail