Potrivit unui comunicat al instituției, Fidelis II se va desfășura în perioada 6-13 februarie.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Pentru emisiunile în lei cu scadența la doi ani, dobânzile sunt de 6,15% sau 7,15% pentru donatorii de sânge, pentru scadența la patru ani – 6,75%, iar pentru scadența la 6 ani – 7,25%.
La euro, dobânzile sunt de 3,60% pentru emisiunile cu scadența la 3 ani, 4,50% pentru scadența la 5 ani și 6% pentru scadența la 10 ani.
„Tranșa specială de titluri de stat Fidelis, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 august 2025, va avea o dobândă de 7,15%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei”, precizează Ministerul Finanțelor.
Cei care investesc în titlurile de stat au posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă. Veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
AGERPRES
Sursa foto: Ministerul Finanțelor/facebook
Ministerul Finanțelor va derula, începând de vineri, o nouă ediție a programului de titluri de stat pentru populație Fidelis, iar dobânzile sunt de până la 6% pentru emisiuni în euro și până la 7,25% pentru emisiunile în lei.