Academia Română cere intervenția urgentă a Înaltei Curți pentru salvarea Băilor Herculane: „Această scrisoare nu are menirea de a interfera cu actul de judecată”

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române FOTO Facebook/Ioan Aurel Pop

Academia Română a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o scrisoare deschisă, în legătură cu „blocajul juridic prelungit” care afectează Complexul balnear istoric Băile Herculane.

„Ne adresăm cu respect celei mai înalte instanţe a justiţiei române pentru a aduce în atenţia dumneavoastră o situaţie de interes public major, cu implicaţii istorice, culturale, constituţionale şi europene: blocajul juridic prelungit care afectează Complexul balnear istoric Băile Herculane. Această scrisoare nu are menirea de a interfera cu actul de judecată, ci de a formula un apel legitim şi respectuos către conştiinţa instituţională a justiţiei române, în special a celei supreme, ca vârf al puterii judecătoreşti din ţara noastră, în faţa riscului grav şi ireversibil ce planează asupra unui patrimoniu de valoare inestimabilă pentru România”, se arată în documentul semnat de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi de directorul general al Bibliotecii Academiei, Nicolae Noica.

În scrisoare, intitulată „Salvarea Băilor Herculane este responsabilitatea noastră colectivă”, sunt evidenţiate importanţa excepţională a ansamblului balnear a cărei „degradare accelerată” transformă situaţia acestuia „într-o problemă care depăşeşte orice interes privat, situându-se ferm în sfera interesului public major”, tergiversarea soluţionării cauzelor litigioase care „riscă să golească de conţinut finalitatea actului de justiţie, transformând dreptul într-o protecţie formală, lipsită de efecte reale”, ca şi obligaţia statului privind protejarea patrimoniului şi necesitatea unei abordări prioritare.

„Concluzia acestora este că procedurile folosite pentru împrăştierea diferitelor bunuri în toate zările au reprezentat de fapt o operaţiune concertată de delapidare, o modalitate de a păcăli creditorii, sărăcind compania de activele care ar fi putut servi drept garanţii pentru stingerea datoriilor. În 2022, după o cercetare penală care s-a încheiat în 2016, procurorii i-au trimis in judecată pe cei pe care-i consideră autori ai acestui jaf întreprins printr-o schemă de operare sofisticată. Sentinţa a fost pronunţată recent, după mai bine de şase ani de la începerea procesului şi la 15 ani de la debutul cercetărilor. În acest sens ar trebui înţeles demersul nostru, în vederea unei soluţionări legale, dar cu celeritate, astfel încât să se ajungă la un final într-un interval de timp rezonabil”, subliniază semnatarii.

Sub egida Academiei Române şi a Bibliotecii acesteia a fost organizată, în octombrie anul trecut, conferinţa „Salvaţi Băile Herculane!”.

„Băile Herculane sunt patrimoniu european. Ele trebuie salvate şi ar fi păcat să intervină Uniunea Europeană să ne spună cum să le salvăm. Ar fi o ruşine, de aceea cred că trebuie să ne apucăm foarte repede de treabă şi Academia Română va face memorii în continuare. (…) Eu voi interveni pe unde pot”, declara atunci Ioan-Aurel Pop.

https://ziare.com/

Citiți și UN SECOL ÎN ROMÂNIA. JAFUL ȘI RUINA DE LA BĂILE HERCULANE, pe https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/un-secol-in-romania-jaful-si-ruina-de-la-baile-herculane/

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail