Un nume celebru în România în materie de muzică elevată, de sorginte clasică, este cel al japonezului Daisuke Soga, care de 35 de ani a îndrăgit țara noastră, iar noi… pe domnia sa. A ajuns acum la frumoasa etate de 60 de ani, dintre care jumătate i-a trăit cu inima și gândul alături de a doua sa patrie spirituală – România.
Eroul acestor însemnărti de suflet s-a născut în anul 1965, la Osaka, beneficiind încă din copilărie de o aleasă educaţie muzicală, luând lecţii de pian, clarinet şi contrabas.
Între anii 1984 – 1987 a studiat la Academia „Toho-Gakuen” din Tokio, iar apoi a venit în România, unde a urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Capitală, studiind contrabasul cu regretatul profesor Ion Cheptea. Apoi au urmat ani de studiu frecventând diverse cursuri de măiestrie, sub îndrumarea unor profesori reputaţi ca Bernard Haitink, Giuseppe Sinopoli, Ilya Musin, Uros Lajovic, Seiji Ozawa, Masahiko Tanaka, Tadashi Mori. Ca atare, tânărul pe atunci Daisuke Soga a devenit treptat un adevărat profesionsit al baghetei. Aşa a ajuns în noiembrie 1990 să fie invitat al Filarmonicii din Braşov, iar de atunci a revenit mereu în municipiul de sub Tâmpa, oraș care i-a acordat în semn de prețuire titlul de „Cetățen de Onoare”.
A câştigat Premiul I la Concursurile Internaţionale pentru tineri dirijori de la Besançon în 1993 şi „Kirill Kondrashin” în 1998. De atunci, a colaborat cu multe orchestre din Japonia, Europa şi America de Sud. În vara anului 1996 a fost ales dirijor permanent al Orchestrei Festivalului Internaţional din Tanglewood, SUA. Începând din 2005 este dirijor principal la „Tokio New City Orchestra”, iar din 2006 a deţinut acelaşi post la Festivalul de Muzica Londrina din Brazilia.
Legatura dintre maestrul Daisuke Soga şi România este deosebit de puternică, fiind invitat să dirijeze în mod frecvent de Filarmonica „George Enescu”din Bucureşti, Orchestra Naţională Radio România şi Filarmonica Braşov. În 2013 a fost invitat să dirijeze Concertul de Inaugurare a noului sediu al Filarmonicii braşovene, Sala „Patria”.
Recent, maestrul Soga a devenit şi un compozitor de succes, lucrările sale fiind interpretate în Japonia, Italia, România, Statele Unite şi Brazilia, ne-a precizat Iosif Trif, PR al instituției.
Așa se face că joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 19.00, va avea loc un Concert Simfonic Aniverar la împlinirea a 60 de ani de viață a Maestrului japonez Daisuke Soga, un prieten apropiat al Filarmonicii Brașov. Programul serii marchează un moment deosebit: Premiera absolută a „Concertului Enesciana” pentru contrabas și orchestră, compus de sărbătorit și interpretat de solistul Kostyák Botond. Seara va fi completată de lucrări semnate de George Enescu – Preludiu la unison din Suita I pentru orchestră, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major, precum și de Suita nr. 2 „Carpatica” de Paul Richter, într-un omagiu adus spiritului românesc și prieteniei culturale dintre România și Japonia.
Pentru a-i întregi portretul artistic vom cită o afirmaţie emoționantă a sa: „De fiecare dată îmi face mare plăcere să dirijez pe scenele româneşti. Publicul este foarte cald şi receptiv. Întotdeauna m-am simţit la Brașov ca acasă. Pentru mine România este a doua mea patrie!”
Personal, l-am cunoscut pe reputatul artist încă din anul 2013 și am rămas în corespondență pe NET. Iar când vine la Brașov pentru a dirija la Filarmonică sau la Operă, ne reîntâlnim cu plăcere. Așa va fi și de această dată, prilej de a-i ura – și în numele dv. stimați cititori – viață lungă, sănătate, noi succese profesionale și o urare bilingvă tradițională: „La Mulți Ani !” – „Otanjobi Omedeto Gozaimasu”…おめでとう !
Horia C. Deliu

