Naționala de rugby a României a învins echipa Canadei cu scorul de 31-21 (12-7), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, într-un meci test.

România a înscris trei eseuri, prin Ovidiu Cojocaru, aflat la ultimul său meci în tricoul echipei naționale, Cristi Chirica și Tevita Manumua, aflat la selecția cu numărul 20.

Alin Conache a transformat două încercări și a marcat din patru lovituri de pedeapsă.

Punctele canadienilor au fost înscrise din trei eseuri, semnate de Matthew Oworu, Piers von Dedelszen și Noah Flesch, toate transformate de Peter Nelson.

Cele două reprezentative s-au întâlnit și anul trecut, la București, stejarii impunându-se atunci cu 35-27 și câștigând Cupa Cernavodă. Trofeul pus în joc între cele două națiuni poartă numele localității Cernavodă, acolo unde se află centrala nucleară realizată de România în colaborare cu Canada.

Ambele echipe sunt calificate la Cupa Mondială de rugby din Australia din 2027.

România va mai juca două meciuri teste la București, cu SUA (15 noiembrie) și Uruguay (22 noiembrie).

Au evoluat echipele:

România: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (căpitan; CSM Știința Baia Mare), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CS Steaua), 7. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 8. Cristi Chirica (CS Dinamo), 9. Alin Conache (CS Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Atila Septar (Nissa), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 15. Gabriel Pop (CS Rapid).

Staff tehnic: David Gerard – antrenor principal, Raphael Saint-Andre – antrenor secund – atac și treisferturi, Benjamin Lapeyre – antrenor secund – apărare și skills, Juan Pablo Orlandi – antrenor secund – înaintare, Michael Dallery – preparator fizic, Paul Cere – preparator fizic asistent și data scientist, Daniel Carpo – preparator fizic și data scientist, Petra Melinte – medic, Marius Todosi – kinetoterapeut, Andrei Diaconeasa – kinetoterapeut, Gilles Soirat – video analist, Fabian Bunu – video analist.

Canada: 1. Sam Miller, 2. Dewald Kotze, 3. Cole Keith, 4. Piers von Dadelszen, 5. Izzak Kelly, 6. Mason Flesch, 7. Lucas Rumball (căpitan), 8. Matthew Oworu, 9. Brock Gallagher, 10. Robbie Povey, 11. Josiah Morra, 12. Kyle Tremblay, 13. Spencer Jones, 14. Nic Benn, 15. Peter Nelson. Antrenor: Stephen Meehan.

Rezerve: 16. Austin Creighton, 17. Emerson Pirior, 18. Matt Tierney, 19. Barnaby Waddell, 20. Sion Parry, 21. Jason Higgins, 22. Noah Flesch, 23. Jack Shaw.

https://ziare.com/

Srsa foto: Rugby Romania/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail