Clubul Auto Crono CV informează că cu circulația publică va fi parțial închisă joi,  9 octombrie,  între orele  09:00-19:00, în zona localității Valea Mare, și  luni, 13 octombrie, pe drumul către Șugaș Băi, ca urmare a desfășurării unor sesiuni de antrenamente cu automobile de competiție. 

Circulația publică se va redeschide din oră in oră, câte 10 minute, a transmis președintele clubului, Simon Arpad.

„Scopul acestor antrenamente este pregătirea concurentilor pentru Raliul Brașovului -Tg Secuiesc, precum testarea traseului pentru competiții sportive automobilistice. 

Se interzice accesul persoanelor in zonele periculoase, accesul căruțelor sau a altor mijloace de transport care dezvoltă viteza mică.

Se interzice staționarea autovehiculelor sau a altor mijloace de transport pe tronsonul de drum utilizat”, se precizează în comunicatul transmis către Mesagerul de Covasna.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail