Pe măsură ce evoluția noilor tehnologii se accelerează, industria actuală, și mai ales cea a viitorului, are nevoie de metale prețioase extrase din așa-numitele „pământuri rare”, sector în care domină China și Rusia și SUA, dar în lupta pentru puterea economică și militară sunt angajate tot mai intens și alte mari puteri mondiale.
Conform sursei Wikipedia, aceste metale constituie un grup de 17 elemente (Scandiu, Ytriu, Lantan, Ceriu, Praseodim, Neodim, Promețiu, Samariu, Europiu, Gadoliniu, Terbiu, Disprosiu, Holmiu, Erbiu, Tuliu, Yterbiu, Lutețiu) „extrem de importante, socotite critice”. Ele se folosesc „pentru asamblarea a aproximativ un sfert din tehnologia actuală – de la telefoane mobile, componente de calculator și motoare electrice până la tehnologii precum bateriile electrice, armamentul sofisticat și turbinele eoliene”.
În acest context, pe plan internațional bătălia se duce pentru achiziționarea și exploatarea lor. Deoarece din cantitatea de 99 de milioane de tone aflate în rezervele totale estimate la nivel mondial 36 de milioane de tone de pământuri rare se află în China, 19 în Rusia și 13 în SUA, și toate celelalte mari puteri le doresc, este ușor de înțeles că viitorul va însemna o luptă acerbă pentru a le obține.
Vedem acest lucru și din negocierile de pace pentru încheierea războiului crud dintre Rusia și Ucraina, mai bine zis dintre Rusia și Occident. Interesul deosebit al președintelui SUA, Donald Trump, pentru posibilitatea de a obține dreptul de exploatare a „pământurilor rare” în Ucraina sau/și Rusia nu este neapărat unul politic, ci unul comercial, deoarece odată cu încheierea războiului ar pimi și acest drept. Să nu uităm că Donald Trump este un Președinte „jucător”, fiind un om de afaceri veritabil, atipic, imprevizibil și inteligent, care știe să-și folosească atu-urile pentru a obține ce-și dorește, știe să se impună.
Oare ce rol are România în acest „joc” geopolitic? Desigur, nu unul de neglijat, dacă ținem seama de spațiul strategic pe care-l deține la Marea Neagră. Pe lângă alte avantaje, îl mai avem și acela că și țara noastră este posesoare de rezerve de „pământuri rare”, iar marile puteri, în lupta lor pentru supremație, sunt cu ochii pe noi. Poate ar trebui să ne bucurăm, dacă nu ne-am întrista. Și de ce să ne întristăm?! Păi cum altfel, când politicienii noștri (chiar dacă nu toți) sunt atât de obedienți, ca să nu spun lacomi, încât ar fi gata să vândă și aceste „pământuri rare” pe „mai nimic”, cum circulă vorba, precum Iuda l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginți. Ar fi bine să nu avem dreptate, însă acest lucru ni-l va arăta viitorul.
Păcatul românilor este că nu știu să-și prețuiască Țara, și de aceea sunt gata să vândă tot străinilor în loc să învețe să valorifice ei înșiși bogățiile pe care le au, să producă ei înșiși cele necesare, să importe mai puțin și să prețuiască „omul de rând”, pe care trebuie să-l educe și să-l instruiască pentru binele lui și al semenilor, pentru o țară în care societatea să nu fie împărțită în „prinți și cerșetori”, căci Țara aceasta nu este a noastră, ci a copiilor și nepoților noștri, după cum frumos se exprima un domnitor român.
Așadar, să avem grijă de pământurile noastre rare, dacă pe celelalte în bună parte le-am vândut, să nu se … rarefieze prea mult și să se „evapore” în timpul crizelor. Cine nu știe să-și păstreze și să-și valorifice bogățiile la justa lor valoare va ajunge „la sapă de lemn” și va trebui să tot cerșească de la alții, îndatorându-se.
Mihai Trifoi
