Pe 20 iulie, în fiecare miez de vară, îl sărbătorim pe Sfântul Ilie – Divinitate a Soarelui. În popor i se spune și Sântilie.
În credința populară românească numele său este asociat cu tunete, fulgere, ploi torențiale și incendii. Este văzut ca o figură capricioasă, capabilă să provoace fenomene extreme ale naturii.
În icoane, fresce bisericeşti şi în reproducerile de artă Sf. Ilie apare într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi cai albi. În timpul perioadei sale pământeane se spune că Ilie ar fi săvârşit păcate grave, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului. Au fost lucruri cumplite pe care le-a ispăşit ulterior în moduri diferite. În cele din urmă Dumnezeu l-a iertat şi l-a urcat la Cer într-o caleaşcă cu roţi de foc trasă de bidivii înaripaţi.
În mitologia românească el reprezintă o ființă cu puteri supranaturale, care provoacă în toiul verii ploi torenţiale cu tunete şi trăsnete, declanşând uneori şi incendii, hotărând dacă să abată sau nu şi grindina pe Pământ. Sf. Ilie era identificat în străbuna credinţă a geto-dacilor cu vestitul Gebeleizis – zeul Focului, purtând numele de Helios în mitologia greacă.
Ca divinitate populară Sântilie este evocat adesea în meizul verii, mai ales în universul păstoreesc. Sântilie marchează miezul verii pentru oieri, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Se obişnuia cu decenii în urmă ca în această zi să se organizeze numeroase petreceri populare ale sătenilor trăitori la poalele Carpaţilor. Aveau loc târguri şi iarmaroace, serbări câmpeneşti, precum vestita Nedeie mocănească de la Voineşti – manifestare folclorică foarte apreciată de localnici. În dimineaţa acestei zile tradiția spune că se culeg plante medicinale, în special, busuiocul. El va fi pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.
O superstiție populară nu îngăduia să se consume… mere („Fructele lui Sântilie”) până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să fie lovite unul de altul, pentru a nu abate grindina! Merele se duceau la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni… „de aur” pe lumea cealaltă.
Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei ai casei împreună cu rude şi vecini erau invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere. .
Moşii de Sântilie
De Sf. Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, mai cu seamă de copiii plecaţi în lumea drepţilor. La biserică sunt duse bucate pentru pomenirea celor duşi (Moşii de Sântilie), iar la casele gospodarilor ce poartă acest nume se organizează praznice.
Femeile pun busuioc la icoane. În unele comunităţi rurale în amintirea morţilor se împart colaci, „japoneze”, pahare cu vin. Se dau de pomană căni pentru cu apă legate la toartă cu un fir de lână roşie. Înaintea acestei sărbatori se încheie ritualurile arhaice de invocare a ploii în caz de secetă mare. Este cunoscut, mai ales, dansul paparudelor, acele adolescente care se prind în hora spre a invoca venirea ploii binefăcătoare.
Din evidenţele oficiale rezultă că în jur de 150.000 de români îşi aniversează onomastica de Sf. Ilie, dintre aceştia 110.000 fiind bărbaţi. Un număr de 105.000 dintre ei se numesc Ilie, iar restul Iliuţă, Eliade, Ilieş, Iliuş. Din rândul femeilor aproape 15.000 poartă numele Ilinca, alte derivate fiind Liana, Lia, Lica
Tuturor sărbătoriților le adresăm urarea de „La Mulţi Ani” cu sănătate și bucurii!
Horia C. Deliu
