În fiecare an la dată fixă, pe 24 iunie, este cinstită Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, care se suprapune peste Sărbătoarea laică de Sânziene. De asemenea, începând cu anul 2013 este declarată Ziua Universală a Iei.
Ioan Botezătorul a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, născîndu-se într-un sat din Iudeea. Părinţii şi-au dorit până la adânci bătrâneţi să aibă copii, dar nu au putut, aşa că s-au rugat toată viaţa pentru aceasta. Naşterea pruncului i-a fost vestită lui Zaharia pe când slujea în Templu de către Arhanghelul Gavriil. Necrezând acest miracol, Zaharia a fost pedepsit de Divinitate să nu mai poată vorbi. Abia la venirea pe lume a mult-doritului său prunc i-a revenit glasul și i-a putut rosti numele.
Prin vocea lui Zaharia a grăit Sfântul Duh, care a anunţat norodul că Ioan a fost trimis în lume să vestească venirea Domnului Iisus. Tânărul Ioan a devenit Profetul cu glas de tunet, ce înfiera desfrâul regilor, nedreptăţile fariseilor şi se ridica împotriva păcatelor de orice fel. El propovăduia cu putere pe Hristos spunând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”.
După firea şi ocupaţia semenilor, Sfântul Ioan Botezătorul le arăta ce trebuie făcut. Nu cerea nimănui să se pustnicească, dar le spunea că El are o chemare de adevărat creştin: anume dragostea pentru Dumnezeu, dar şi față de aproapele fiecăruia, năzuințe ce se pot împlini prin fapte de milă, dreptate şi pace. Predicile și acțiunile Sfântului Ioan Botezătorul au trezit conștiința populației din ţinutul Iordanului, locuitori care trăiau în întunericul păcatelor şi în umbra morţii, procedând la Botezul multor oameni în Apa Iordanului, încununarea demersurilor sale creștine culminând cu Botezul Mântuitorului.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată în secolul IV de Fericitul Augustin, luând locul vechilor ritualuri păgâne ce aveau loc după Solstiţiul de Vară.
…Tot în ziua de 24 iunie sunt evocate Sânzienele. În mitologie ele sunt prezentate ca şi nişte…„zâne” ce plutesc prin aer şi trăiesc prin păduri. Se ascund de privirile oamenilor, făcându-şi simţită prezenţa numai în Noaptea de Sânziene, între 23 spre 24 iunie, când se spune că are loc Deschiderea simbolică a Porţilor Cerului. În unele zone din Muntenia şi Oltenia, paznicul de astăzi poartă numele de Drăgaica. Se pare că încă de pe vremea dacilor se omagia în această zi începutul verii, invocându-se bogăţia naturii şi recoltele bogate.
Odinioară fetele de măritat culegeau flori de sânziene şi le împleteau în coroniţe, pe care le aruncau pe acoperişul caselor. Superstiţa populară spunea că dacă respectiva coroniță rămânea agățată de vreo țiglă și nu cădea, fiica de măritat a gospodarului respectiv avea noroc, urmând să-şi găsească în curând ursitul. În caz contrar, fata mai avea de aşteptat cel puţin un an.
Spre deosebire de Iele, de asemenea, niște ființe ireale – despre care am scris nu de mult – și care sperie muritorii, Sânzienele sunt binevoitoare cu oamenii. Se crede că prin puterea lor inefabilă stimulează fertilitatea, rodnicia gliei, înmulțirea animalelor, dar și a păsărilor Cerului. Totodată, ele dau mirosul florilor, tămăduiesc unele boli şi apară lanurile de intemperii şi dăunători. Aceste creaturi fantastice se mai numesc Măiestrele sau Frumoasele. Ele apar în legende drept creaturi diafane, făpturi luminoase, prinse într-un dans ireal. Pe timpul zilei se conturează ca nişte fuioare de nori purtate vânt, noaptea transformându-se în zâne cu părul bălai, având rochii ca de abur. Se prind în hore ameţitoare prin poiene şi grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul.
În folclor Noaptea de Sânziene este descrisă ca fiind magică, reprezentând un moment de linişte Cosmică, de echilibru al Naturii, în care se deschid Porţile Cerului şi lumea de Dincolo vine în mod figurativ în contact cu pământenii.
Hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare
De Sânziene are loc, în mod tradițional, un mare pelerinaj în localitatea Valea Mare, din județul Covasna, o mulţime de credincioşi din zonă, dar și din alte locuri din țară venind spre a se reculege la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, care are acum Hramul.
Situată pe un deal, într-un loc ce poate fi numit o „Gură de Rai”, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului.
Ctitorul acestui minunat lăcaş de închinăciune a fost regretatul părinte din partea locului, Gheorghe N. Avram, care s-a părpădit mult prea repede. Dar în cele din urmă şi-a văzut visul împlinit după multă trudă, sacrificii și zbateri, pe 24 iunie 2000 având loc momenutul mult-aşteptat – Hramul Mănăstirii- în prezenţa Episcopului de atunci al Harghitei şi Covasnei („Vlădica Ioan al Munţilor”), și a 20 de preoţi, oficialități și mult norod.
…De atunci vin an de an de Sânziene sute, mii de credincioşi sosesc în pelerinaj, aducând un prinos de recunoştinţă întemeietorului acesui mununat lăcaş, părintele Avram, plecat într-o lume mai bună.
Horia C. Deliu
