Donațiile ar urma să ajungă în localitățile Boroșneu Mare, Boroșneu Mic, Chichiș, Covasna, Zagon, Zăbala, Tamașfalău și Păpăuți, potrivit anunțului făcut pe pagina de socializare a instituției.

„Acum a venit momentul să ne unim forțele pentru ei și să le oferim ajutor! Primăria Miercurea-Ciuc și Direcția de Asistență Socială a municipiului Miercurea-Ciuc, având în vedere mai ales perioada de tranziție și cea de după retragerea apelor, vă roagă să faceți donații constând în: detergenți și dezinfectanți (clor, tablete de clor); unelte (mături, lopeți, roabe, găleți, mopuri); electrocasnice (de exemplu, mașină de spălat folosită); saltele, pilote, lenjerii de pat”, a precizat Primăria Miercurea-Ciuc luni, pe Facebook.

Donațiile pot fi aduse de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00, la punctele de colectare deschise la sediul primăriei și la sediul unei firme din strada Toplița, nr. 168, unde vor fi sortate și distribuite direcționate către localitățile afectate.

De asemenea, se pot face donații în bani în contul special deschis de Protopopiatul Reformat Kézdi-Orbai.

Gina Ștefan/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail