Campionatele Universitare de Judo desfășurate la Sibiu, în perioada 23-25 mai a.c., au reunit laolaltă peste 200 sportivi din 17 universități din țară, în mare parte sportivi din Lotul României de  Judo.

Printre aceștia s-au numărat și 2 sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe, studenți la universități din Brașov, pregătiții de Antrenorul Emerit de Arte Marțiale și Judo Oltean Petru Shihan.

Aceștia au avut e evoluție bună și s-au întors acasă cu o medalie de bronz obținută de  Pavel Denis, la categoria – 60kg, și-un meritoriu loc 5 pe care s-a clasat Mocanu Daniel Valentin, la categoria -90 kg.

Rezultatele obținute se sportivii CSM Sfântu Gheorghe sunt considerate ca fiind foarte bune. Mulțumim pe această cale tuturor acelora care au contribuit la pregătirea, participarea și obținerea acestor rezultate frumoase. (…) Totodată anunțăm că facem înscrieri la secția de judo performantă și la secția de amatori judo și arte marțiale ju-jitsu. Informații suplimentare la telefon 0744378469 sau la sediul clubului CSM Sfântu Gheorghe, str. Stadionului nr.12.”, a tranmis antrenorul Petru Oltean.

 M.D.C.

Sursa foto: Petru Oltean

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail