Scriitorul Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei postcomuniste, va participa joi, 22 mai, la deschiderea oficială a celei de a patra ediţii a Târgului de carte şi festivalului de literatură contemporană SepsiBook, organizat la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe.
„Poet, prozator, eseist, critic literar și publicist, profesor universitar, Mircea Cărtărescu este una dintre vocile determinante ale literaturii europene contemporane.
Din 1980 până astăzi, a publicat peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi, consolidându-și o reputație internațională remarcabilă. Trilogia Orbitor, romanele Solenoid și Theodoros sunt deja opere de referință.
Solenoid, tradus în limba engleză de Sean Cotter, a fost inclus pe lista lungă a prestigiosului premiu literar Booker – o premieră absolută pentru literatura română.
Aceasta nu este doar o întâlnire cu un scriitor – este ocazia rară de a intra în dialog cu o conștiință literară care a marcat generații, și a deschis literatura română spre lumea întreagă.
Un motiv esențial să fii la SepsiBook – poate chiar motivul principal”, se menționează pe pagina de socializare a SepsiBook.
Deschiderea oficială a celei de a patra ediţii a Târgului de carte şi festivalului de literatură contemporană SepsiBook are loc mâine, la ora 17.00.
Începând cu ora 19.00 va avea loc „Puterea literaturii” – întâlnire cu publicul a scriitorului Mircea Cărtărescu, interlocutor: scriitorul și dramaturgul Visky András (Scenă).
Potrivit organizatorilor, autorul va acorda autografe, după întâlnire.
Intrarea este liberă.
Maria Crețu-Graur