Primăria Întorsura Buzăului a semnat un contract de finanţare în valoare de 1,2 milioane de euro pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă a oraşului, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a anunţat luni, primarul Raul Urdă.

Potrivit acestuia, proiectul vizează extinderea cu 6,5 kilometri a reţelei de apă a localităţii.

„Gata cu politica, haideţi cu toţii să fim împreună că avem de pus umărul pentru o viaţă mai bună (…) După multă birocraţie şi munca echipei din Primărie, azi am semnat contractul pentru extinderea cu 6,5 km a reţelei de apă a oraşului”, a scris Raul Urdă pe Facebook.

Tot luna aceasta, Primăria Întorsura Buzăului a semnat un contract pentru extinderea reţelei de canalizare a oraşului, proiect pentru care a obţinut 1,7 milioane de euro prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, prin care vor fi construiţi aproximativ 4,5 kilometri de reţea nouă de canalizare pe mai multe tronsoane din oraş, precum şi din localităţile aparţinătoare Floroaia Mare şi Brădet.

În ultimii ani, în Întorsura Buzăului au fost implementate mai multe proiecte finanţate din fonduri europene şi guvernamentale ce au avut un impact semnificativ asupra infrastructurii oraşului, printre acestea numărându-se reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv trotuare şi piste pentru biciclete, extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, achiziţionarea de autovehicule electrice în vederea reînfiinţării transportului public în oraş, dotarea unităţilor de învăţământ şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.

Oana Mălina Negre/AGERPRES

Sursa foto: https://www.facebook.com/raul.urda

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail