PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Marin Preda

A fost fiul Joiței Preda și al lui Tudor Călărașu, din a doua căsătorie, nelegalizată pentru a-și păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârșitul războiului (Joița Preda, ca văduvă de război), conform „Dicționarului general al literaturii române” (Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006). A crescut într-o casă cu mulți copii – tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieți: Ilie, Gheorghe și Ion , iar mama, două fete: Maria și Mița. Din a doua căsătorie s-au născut Marin și Alexandru (Sae), care au luat numele de familie al mamei.

Începând din 1930, a urmat, cu unele întreruperi, școala primară în satul natal, apoi, din 1937, școala normală la Abrud, Cristur-Odorhei și București, potrivit lucrărilor „Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003) și „Dicționarul scriitorilor români” (București, Editura Albatros, 2001).

În 1941 termină anul al IV-lea al Școlii Normale și lucrează la un șantier din Fierbinți în încercarea de a-și găsi un mijloc de trai. În primăvara lui 1942 e angajat corector la ziarul „Timpul”. O vreme, lucrează și la Institutul de Statistică. În toamna anului 1942 este chemat pentru recrutare la Turnu Măgurele, însă se constată că nu poate urma Școala de Subofițeri întrucât nu își terminase studiile. Este angajat secretar de redacție la ‘Evenimentul zilei’ (1943).

În 1943, primăvara, este încorporat în armată, fiind lăsat la vatră în aprilie 1945, când redevine corector și colaborator la „Timpul” (până la sfârșitul anului 1946). Între 1945-1947, colaborează la revista „Tinerețea” (1945), la „Lumea” lui G. Călinescu, la „Contemporanul”, „Studentul român”, „Revista literară” ș.a. Este corector, pentru puțin timp (toamna – iarna 1946), la „România liberă”, apoi funcționar la Societatea Scriitorilor Români, menționează „Dicționarul general al literaturii române” (Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006). În septembrie 1948 intră ca secretar de presă la Ministerul Informațiilor, slujbă pe care o părăsește în decembrie, același an. În 1952, este redactor la „Viața Românească”, iar în 1965 este ales deputat într-o circumscripție din București. Este, de asemenea, director al editurii ‘Cartea Românească’ de la înființare (1970). În 1980, candidează, în circumscripția Drăcșenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Națională.

A debutat în 1942, cu schița „Pârlitu”, în pagina literară „Popasuri” a ziarului „Timpul” (este remarcat de Eugen Lovinescu în perioada în care a frecventat cenaclul „Sburătorul”, însă meritul descoperirii viitorului mare scriitor îi revine lui Geo Dumitrescu, dar mai ales lui Miron Radu Paraschivescu). Marin Preda a publicat povestiri, nuvele și numeroase articole în ziare și reviste.

Editorial, a debutat cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri” (1948), care a adus o viziune distinct proprie asupra lumii rurale. Au urmat nuvelele „O adunare liniștită” (1949), „Ana Roșculeț” (1949), „Desfășurarea” (1952, Premiul de Stat), „Ferestre întunecate” (1956), „Îndrăzneala” (1959), „Friguri” (1963).

Romanul „Moromeții” (1955; Premiul de Stat în 1957) este considerat, încă de la apariție, o capodoperă; al doilea volum apare în 1967, exercitând o lungă și durabilă înrâurire asupra evoluției prozei românești contemporane, notează „Dicționarul scriitorilor români’ (București, Editura Albatros, 2001). În 1975 iese de sub tipar o nouă ediție a celor două volume ale romanului „Moromeții”, socotită de scriitor „definitivă”.

A mai semnat romanele „Risipitorii” (1962) și „Intrusul” (1968, Premiul Asociației Scriitorilor din București), drama în trei acte „Martin Bormann” (1968), „Imposibila întoarcere” (mici eseuri, reflecții literare și morale, 1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București), romanele „Marele singuratic” (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Delirul” (1975; cartea are un enorm succes de public), „Viața ca o pradă” (1977, roman autobiografic; Premiul Uniunii Scriitorilor).

În 1973, apare volumul „Convorbiri cu Marin Preda”, realizat de Florin Mugur.

Publicat în 1980, cu câteva luni înainte de neașteptata stingere din viață a autorului, romanul în trei volume „Cel mai iubit dintre pământeni” a înregistrat un uriaș succes de critică și de public.

A tradus, singur sau în colaborare, din Albert Camus (romanele „Străinul”, „Ciuma”), F.M. Dostoievski („Demonii”).

Lucrările sale, care au fost traduse în mai multe limbi, au oferit subiecte de film: „Desfășurarea” (1954, nuvelă ecranizată de regizorul Paul Călinescu), „Porțile albastre ale orașului” (1974, în regia lui Mircea Mureșan, film distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România), „Marele singuratic” (1976, în regia lui Iulian Milcu), „Imposibila iubire” (1983, un film după romanul „Intrusul” al lui Marin Preda, în viziunea cinematografică a lui Constantin Vaeni), „Moromeții” (1987, în regia lui Stere Gulea, ecranizare a volumului I al romanului omonim scris de Marin Preda, film distins cu Premiul ACIN) și continuarea „Moromeții 2” (2018, în regia aceluiași Stere Gulea; pelicula, inspirată din cel de-al doilea volum al romanului „Moromeții”, din romanul memorialistic „Viața ca o pradă” și din publicistica lui Marin Preda, a fost recompensată cu opt Premii Gopo și cu Premiul publicului la TIFF 2019, conform http://www.tvr.ro/), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993, în regia lui Șerban Marinescu).

În 1949 devine membru al Uniunii Scriitorilor, în 1957 este ales membru în Biroul Uniunii, iar din 1968 este vicepreședinte al acesteia (reales în două rânduri, în 1972 și în 1977).

Ales membru corespondent al Academiei Române la 1 martie 1974, devine membru titular post-mortem la 3 iulie 1990.

Se căsătorește cu poeta Aurora Cornu, în 1954. În 1959 divorțează de Aurora Cornu și se căsătorește cu Eta Vexler (se desparte de ea în 1966). În 1968 se căsătorește cu Elena Mitev, iar în 1970 i se naște primul fiu, Nicolae, urmat, un an mai târziu, de al doilea fiu, Alexandru.

A încetat din viață în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, pe când se afla la Casa de Creație a Scriitorilor de la Mogoșoaia, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Foto: (c) MIRCEA HUDEK/Arhiva istorică AGERPRES

Un an mai târziu, a apărut, sub îngrijirea lui Eugen Simion, volumul „Timpul n-a mai avut răbdare”: mărturii, documente, eseuri scrise de cei care l-au cunoscut și i-au admirat opera. În 2022, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda.

AGERPRES 

Sursa foto: www.mnlr.ro