Săptămâna aceasta se anunţă una liniştită pentru leu, în care cursul euro se va menţine în culoarul 4,45 – 4,5, în lipsa unor date economice importante din partea statelor importante, în timp ce investitorii vor digera încă decizia de joia trecută a BCE de lansare a programului de „Tranzacţii monetare directe” (Outright Mo­netary Transactions) prin care se vor se vor face achiziţii nelimitate de obligaţiuni ale statelor care se confruntă cu probleme de finanţare.

Creşterea uşoară a dolarului faţă de moneda unică, după deprecierea suferită joi şi vineri, a făcut ca monedele din regiune să înregistreze uşoare scăderi faţă de euro, pe fondul marcărilor rapide de profit, tendinţă de care nu a fost ocolit nici leul. Astfel, cursul euro a crescut de la 4,4741 la 4,4792, pe o piaţă unde tranzacţiile s-au realizat într-un culoar destul de îngust, cuprins între 4,4720 şi 4,4795 lei, cotaţiile rămânând sub pragul de 4,48 lei. La ora 14:00 euro staţiona la 4,4740 – 4,4780 lei.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 4,5249 – 4,5250 lei, în uşoară creştere faţă de închiderea de vineri.

Deprecierea survenită pe pieţele internaţionale a făcut ca cursul dolarului să scadă de la 3,5287 la 3,5049 lei, nivel care nu a mai fost atins din 22 mai. Francul elveţian, care scăzuse vineri faţă de euro, revenea ieri la pragul de 1,20 unităţi/euro, astfel că cursul a înregistrat un salt important, de la 3,6879 la 3,7011 lei.

În regiune, monedele fluctuau faţă de euro între 4,099 şi 4,116 zloţi, moneda poloneză înregistrând o uşoară scădere faţă de vineri, respectiv între 284,7 şi 285,6 forinţi.

Perechea euro/dolar, care a urcat vineri la 1,2818 dolari, cobora ieri la 1,2771 – 1,2812 dolari, pe fondul marcărilor de profit dar şi a unei creşteri a aversiunii faţă de risc, după ce China a anunţat că producţia sa industrială a crescut în august cu „doar” 8,9%/an, cel mai scăzut nivel al ultimilor trei ani.

Pe Sibex.ro, euro se tranzacţiona pentru scadenţa decembrie la 1,2777 – 1,2812 iar pentru martie la 1,2809 dolari. Uncia de aur fluctua pentru luna viitoare între 1.730 şi 1.735 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00, 10 sept. (R.G.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail