După plecarea mea din satul natal Tatomirești, comuna Rebricea, județul Vaslui, în anul 1961, odată cu trecerea anilor și, mai ales, după stabilirea mea în Transilvania, respectiv, în orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, și plecarea la cele veșnice a iubitei noastre mame, Profira, numărul rudelor și prietenilor, cu care am ținut permanent legătura, a scăzut continuu. În ultimii ani au rămas, în principal, numai doi: învățătorul Constantin Stoleru, care a fost dascălul copiilor din sat, împreună cu soția sa, Alexandrina, timp de peste 40 de ani. Cu învățătorul Stoleru am comunicat, de regulă, prin telefon, iar cu informaticianul Sorin Lăcătușu, prin intermediul Internetului, telefonului și al vizitelor pe care le-am făcut la primitoarea sa locuință din Valea Lupului – Iași.
Acestea sunt motivele care m-au determinat să dedic fiecăruia dintre cei doi prieteni câteva pagini de amintiri referitoare la copilăria și adolescența noastră din satul natal Tatomirești, precum și la bucuria regăsirii, după 60 de ani. Gândul bun s-a materializat cu ușurință și pentru faptul că toți trei am făcut parte din ctitorii care au sprijinit construirea paraclisului cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina” și din grupul care a redactat monografia satului natal Tatomirești, cu binecuvântarea PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Mai întâi, prezentăm câteva aspecte ce îl privesc pe prietenul și verișorul Sorin Lăcătușu cu familia sa. În cei 14 ani, cât am locuit în satul natal Tatomirești, nu am avut relații foarte strânse cu Sorin, din două motive: diferența de vârstă dintre noi (eu sunt mai mare cu cinci ani) și distanța relativ mare între locuințele părinților noștri. Cu toate acestea, un sat ca Tatomireștiul oferea suficiente posibilități de cunoaștere, de participare la activități comune ș.a. Părinții noștri se respectau reciproc, având în vedere numele de familie comun și același străbunic (Alecu Lăcătușu, adus pe moșia Tatomirești, ca meșteșugar, de către boierul Arghire Cuza. Ca lăcătuș, Alecu Lăcătușu se pricepea la toate, inclusiv la confecționarea unor puști.Potrivit uzanțelor vremii, denumirea meseriei a devenit nume de familie, pentru el și pentru urmașii săi.
Eu am plecat din satul natal în anul 1961, în Iași, oraș drag inimii mele, unde am studiat și lucrat 10 ani, până în 1971. În cei peste 50 de ani, de când am plecat din Iași, am absolvit Facultatea de Sociologie în București și am obținut titlul de doctor în Sociologie, în Cluj-Napoca. Din anul 1976 locuiesc în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, unde am îndeplinit mai multe profesii și demnități în domeniul administrației, culturii, Arhivelor Naționale și a societății civile românești.
După terminarea Școlii Gimnaziale din Drăgușeni, consăteanul Sorin Lăcătușu a studiat și locuit în Iași, mai întâi, ca elev al Liceului Internat „Costache Negruzzi”.
„Am luat examenul de admitere – își amintește prietenul Sorin – la un liceu renumit, printre primii. Liceul era numai de băieți, majoritatea proveniți din mediul rural. Avea o clădire monumentală, cu treptele de la intrare foarte înalte, pe Copou, lângă Universitate. Liceu cu disciplină cazonă și uniformă proprie, încă de la înființare. După liceu – continuă Sorin -, am urmat și absolvit, cu brio, Facultatea de matematică-informatică din cadrul Universității “Al.I.Cuza” Iași, făcând astfel parte din prima promoție de informaticieni din România (anul 1975).”
În cei 42 de ani de activitate, până la pensionare, Sorin nu și-a schimbat profesia. În această perioadă a fost informatician, analist-programator, șef serviciu, șef al Oficiului Teritorial de Calcul Electronic Vaslui (1977-1985), șef serviciu în cadrul Direcției Județene de Statistică Vaslui (1990-1995), iar, între anii 1995-2017, a ocupat aceleași funcții de specialitate la Direcția Județeană de Statistică Iași (1995-1998) și Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași (1998-2017).
Așa după cum am mai spus, reîntâlnirea cu Sorin Lăcătușu a avut loc prin intermediul internetului. De fapt, Sorin m-a contactat. După regăsire, bucuria a fost enormă, iar prietenia s-a transformat într-o trainică relație sufletească.În acest sens, redau câteva însemnări ale lui Sorin, de pe Facebook, referitoare la satul Tatomiresti și oamenii săi, între care mă aflu și eu.
Elevul premiant de la Liceului Internat „Costache Negruzzi” din Iași și-a valorificat cu folos talanții hărăziți de Providență și, astfel, a devenit la fel de bun prozator, autor de lucrări memorialistice, așa cum a fost, în toți acești ani, un informatician recunoscut pentru performanțele sale profesionale și manageriale.
Pentru exemplificare, vom reda câteva pasaje referitoare la relațiile sale cu satul natal Tatomirești și, apoi, cu mine: „Duminica Mare a anului 1952 (Rusaliile). Trecuseră cincizeci de zile de la cea a Paștelui. În acea zi, m-am născut eu. Casele satului Tatomirești trebuie să fi fost împodobite, conform tradiției populare, cu ramuri de tei. Mai târziu, am aflat că, de bucurie că va avea urmași, tata a plantat în acel an, la intrarea în curte, doi tei. Sunt și azi acolo.Au șaptezeci și doi de ani. Străjuiesc casa care, din păcate, se îndreaptă spre ruinare… Rar ajung în satul copilăriei, de regulă, anual, atunci când, la Înălțarea Domnului, urmașii merg la mormintele predecesorilor. Năpădit de amintiri, cu emoție și strângere de inimă, după reculegere, mă grăbesc să plec cât mai repede. Nu știu de ce… O, tempora! O, mores!…25 Mai 2023, de Ziua Eroilor, ajung în satul natal Tatomirești, Vaslui, la Biserică. În dreapta intrării, mă întâmpină Monumentul Eroilor împodobit, la gâtul crucii, cu o jerbă simplă de flori. Anul trecut, elevii Școlii primare (foarte puțini, e drept), prin cântece patriotice, slăveau eroii. Azi, tăcere (ca în cimitir!). Învățătorii adevărați, cu dragoste de neam și carte, au ieșit la pensie. Prin anii ’60 ai secolului trecut, „eroii mei” erau cei fugiți de Colectivizare spre șantierele Iașilor. I-am găsit, azi, sub cruci. Pe cei pe care i-am admirat când plecau în armată, tineri și vânjoși, azi i-am întâlnit scheletici, bolnavi și plini de amintiri. Din generația mea, puțini s-au încumetat să mai vină la mormintele părinților. Am ajuns aproape de bătrânețe. Două pericole ne troienesc: Vremea și Uitarea (G. Topârceanu). …Cu familia, la biserica din satul natal (Tatomirești, Vaslui), ctitorită la 1792, de către un străbunic al lui Al. I. Cuza (Arghire Cuza). Suntem împreună cu învățătorii școlii din sat: familia Stoleru…Fost-a, în apropierea Paștilor 2023, viforniță mare (viscol puternic, cod roșu) în împrejurimile Ieșilor (și nu numai aici!). În imagini, un tânăr de ceva timp (71 ani), la lopată. Prin anii ’60 ai secolului precedent, am mai admirat asemenea peisaje dar, nu în Aprilie!”
Cu deosebită curiozitate și sinceră bucurie am citit mesajele transmise de Sorin, prin internet, în ultimii cinci ani, texte purtând „marca” inconfundabilă „Sorin Lăcătușu”, din care prezentăm câteva fragmente: „Revedere cu arhivistul, istoricul și sociologul dr. Ioan Lăcătușu, unul dintre străjerii românismului în județele Covasna și Harghita, după cca. 60 de ani de la plecarea noastră din satul natal: Tatomireștii Vasluiului. Revederea, cu multe amintiri duioase și frumoase, despre vremea copilăriei și tinereții noastre, a avut loc în Dec. 2019, în preajma Crăciunului, în Valea Lupului, Iași. …Iași, 20 decembrie 2019, Dragă Ioane, Sunt încântat de reîntâlnirea noastră după mai bine de 60 de ani. După sărbători, vom discuta despre înfăptuirea proiectului convenit împreună (am hotărât să începem redactarea unei lucrări monografice a satului natal n.n.). Sărbători calde și fericite, ție și întregii familii! La mulți ani, cu sănătate, împliniri și bucurii alese! Cu îmbrățișări, Sorin Lăcătușu. …Cu bucurie, atașez două fotografii cu noi, realizate în Valea Lupului, Iași, de către soția mea. … Iași, Cu amintiri de neuitat, consăteanului meu Ioan Lăcătușu. La mulți ani, Ioane! Îți dedic, atașată mai jos, o urare inocentă din a noastră zonă, din Valea Lupului, Iași, care nu-i departe de Tatomireștii Vasluiului, urare de vestire și întâmpinare a anului 2020. Încă odată, La mulți ani, cu sănătate și multe realizări! Doamne ajută! Sorin Lăcătușu. …Felicitări! La mulți ani, Ioane, cu sănătate și rezultate deosebite în continuare! Mă bucur, mă bucur! La o cât mai devreme revedere pe meleagurile noastre de baștină: Tatomireștii Vasluiului! Doamne, ajută! (2022)…
Mulțumesc Sorine, ție și distinsei tale soții, doamna Mărioara, o apreciată profesoară de la Liceul Național din Iași. O familie-model de oameni gospodari, credincioși, generoși, ospitalieri. Am rămas profund impresionat de faptele de milostenie ale familiei Sorin și Marioara Lăcătușu, împreună cu iubitele lor fiice, specialiste recunoscute în domeniul lor de activitate. Împreună, am avut bucuria de a participa, sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, la slujba de sfințire a paraclisului bisericii din Tatomirești, de către Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea noului locaș de cult. În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a desprins, din profilul biografic al Sfântului Nectarie. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Bogdan Vasile Luca, pentru activitatea pastoral-edilitară și implicarea activă la construirea și înfrumusețarea locașului de cult.
Printre cei care au primit Diplomă de Ctitor, la loc de cinste, s-a aflat și familia Sorin și Mărioara Lăcătușu, acordată de PS Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru „rodnica lor activitate pusă în slujba Bisericii și a societății, precum și pentru implicarea generoasă în ctitorirea Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”, din parohia Tatomirești, județul Vaslui. Nădăjduind că această cinstire va fi un temei de a lucra și pe mai departe, cu încă și mai multă râvnă, le urăm, împreună cu Sfântul Apostol Ioan, să aibă spor în toate și să meargă bine cu sănătatea, precum merg bine cu sufletul (3 Ioan I.2.). Dată în reședința noastră eparhială din Huși, în anul mântuirii 2024, Luna noiembrie ziua 09, †Ignatie, Episcopul Hușilor…
O răsplată morală binemeritată.
În același timp, prietenul Sorin Lăcătușu, în cursul anului 2024, s-a implicat nemijlocit, cu profesionalism și dăruire, în munca de documentare și redactarea lucrării monografice dedicate satului Tatomirești.Cu binecuvântarea Preasfințitului Ignatie, colectivul de redactare a lucrării monografice a satului Tatomirești a fost format din părintele paroh Bogdan Vasile Luca, învățătorul pensionar Constantin Stoleru, epitropul parohiei, informaticianul Sorin Lăcătușu, vrednic sprijinitor al parohiei Tatomirești, și dr. Magdalena Albu, cercetător, secretar științific de redacție al publicației „Ștefadina file de arhivă” din București, distins colaborator al Editurii Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe.
Volumul „Tatomirești – un sat prin vitregia veacurilor, ctitorit de Ștefan cel Mare”, cuprinde, la început, Cuvântul de binecuvântare a PS Ignatie, Episcopul Hușilor, în încheierea căruia, Vlădica Ignatie menționează: „Felicităm și binecuvântăm tot acest demers de a restitui prezentului părți ale moștenirii sociale, culturale și spirituale ale trecutului tatomireștean.” Colaborarea cu prietenii implicați în redactarea volumului monografic dedicat satului Tatomirești a fost benefică și roditoare. Sorin Lăcătușu, cu puterea de muncă, competența și seriozitatea recunoscute, a contribuit la redactarea unor studii și articole, precum: La Tatomirești (din capitolul Pagini memorialistice), Repere biografice, Personalități ale satului Tatomirești, Considerații privind elitele satului Tatomirești (sec. XV – sec. XXI), Portrete ale unor personalități, cu importante rosturi în viața publică românească, Arondarea administrativă a satului Tatomirești, Principalii proprietari ai pământului din Tatomirești (XV-XIX), în capitolul File din istoria satului Tatomirești.
Împreună cu părintele paroh Bogdan Vasile Luca și cu învățătorul Constantin Stoleru, prietenul Sorin Lăcătușu, ca un bun cunoscător al realităților din satul Tatomirești, din ultimii 70 de ani, a dat răspunsuri valoroase la întrebările din chestionarul referitor la Istoria satului Tatomirești, în mentalul colectiv contemporan al locuitorilor așezării. O altă importantă contribuție și-a adus Sorin Lăcătușu la redactarea articolului Glosar de cuvinte în grai moldovenesc.
Volumul Tatomirești – un sat prin vitregia veacurilor, ctitorit de Ștefan cel Mare introduce în spațiul public o primă lucrare de tip monografic a satului Tatomirești. Cititorii vor avea, astfel, posibilitatea să cunoască pagini inedite din istoria satului, informații, mai puțin sau deloc știute, despre biserică și școală, despre elita localității și contribuția fiilor satului la istoria și cultura regională și națională.
Mulțumim prietenului Sorin Lăcătușu și familiei sale, pentru faptul că a fost împreună cu noi, „trup și suflet”, la realizarea acestor izbânzi hotărâtoare pentru dăinuirea identitară a satului natal Tatomirești. Parafrazând titlul unui studiu dedicat subsemnatului, de către distinsa cercetătoare dr. Magdalena Albu din Bucureşti, putem, cu deplin temei, să afirmăm: Informaticianul Sorin Lăcătușu – o viață trăită departe de Tatomirești, dar cu Tatomireștiul, pretutindeni, în suflet…
Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să terminăm această lucrare, împreună cu toți colaboratorii, îndeplinindu-ne, astfel, o datorie de conștiință față de satul Tatomirești și oamenii săi „de față și viitori”.
Dr. Ioan Lăcătușu
