Pentru a veni în sprijinul elevilor de clasa a VIII-a care în curând vor avea importanta misiune de a decide ce cale vor urma, în parcursul lor școlar, după susțirea examenului de Evaluarea Națională, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului organizează vineri, 17 mai, începând cu ora 10.00, Ziua porților deschise.
Diversitatea în învățământul nostru este o prioritate!
„Suntem încântați să vă prezentăm oferta noastră educațională pentru anul școlar 2024-2025!
Oferim programe variate pentru a susține diversele interese și talente ale elevilor noștri, așa că alăturați-vă nouă pentru o experiență educațională în care fiecare contează! (…)
Vă prezentăm programele noastre de învățământ liceal zi și seral, care oferă flexibilitate și oportunități pentru toți elevii noștri. Programul liceal zi este ideal pentru cei care preferă o abordare tradițională, cu ore de curs în timpul zilei, în timp ce programul liceal seral este potrivit pentru cei care au alte angajamente sau preferă să învețe într-un ritm diferit.
La noi, fiecare elev are posibilitatea să-și construiască propriul drum către succes!”, se menționează pe pagina de socializare a Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Întorsura Buzăului.
Învățământul profesional în sistem DUAL, befefic pentru elevi și viitorii angajatori
Prima generație de viitori absolvenți ai învățământului profesional în sistem dual, calificarea „Confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice” de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Întorsura Buzăului, va fi pregătită pentru piața muncii din localitate, al final de an școlar.
Despre beneficiile acestei forme de organizare a învățământului profesional și tehnic care are la bază un parteneriat încheiat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, primarul orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, a scris într-o postare pe pagina sa de socializare, afirmând că „ viitorul școlii profesionale este învățământul de tip DUAL!”
„Un elev înscris la învățământul DUAL din oraș:
După un trimestru de școală și o lună de practică la firma #Unikat îi spune mamei sale:
«Mamă, tu ce salariu ai la Primărie ?
Eu am câștigat mai mult în practică la această firmă, eu știu unde o să lucrez în viitor !!! »”
ACESTA ESTE ADEVĂRATUL CÂȘTIG AL COMUNITĂȚII ȘI AL ZONEI BUZAELOR !!!
Vino la ziua porților deschise la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” – Întorsura Buzăului !!!!
Una din preocupările noastre a fost aceea ca și acest liceu să performeze!
După un început timid cu o clasă de DUAL, trebuie să mulțumesc în primul rând partenerilor noștri, pionieri în învățământul DUAL, firmelor #UNIKAT și #TERMICA, am ajuns azi ca din 3 clase de învățământ profesional două și jumătate să fie după modelul DUAL și aici trebuie să mulțumesc tuturor partenerilor școlii noastre !
Avantaje ale învățământului DUAL:
- școala pregătește ceea ce dorește piața muncii, adică firmele partenere!
- elevii primesc 2 burse una de la statul roman și una de la agenții economici parteneri
- majoritatea practicii se desfășoară la agentul economic, elevul învață direct la viitorul loc de muncă.
La finalizarea studiilor elevii se pot angaja într-o firmă pe care o cunosc acum foarte bine !!”
Raul Urdă a prezizat că Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Întorsura Buzăului va beneficia de o investiție câștigată pe PNRR pentru eficientizarea energetică, în valoare de peste 600.000 euro, care se află în faza de licitație.
„Mulțumesc conducerii scolii și tuturor cadrelor didactice care au adus acestă școală la un alt nivel !! Atât eu cât și Domnul Viceprimar Silviu Popica am lucrat în învățământul din oraș și am înțeles că viitorul comunității pornește de la ȘCOALĂ !!!”, a mai scris Raul Urdă.
Maria Crețu-Graur