Ministrul Mediului a solicitat Comisiei Europene reevaluarea stării de conservare a populaţiei de urs brun din Europa
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a susţinut luni mai multe intervenţii la Consiliul de Mediu de la Bruxelles, una dintre ele fiind despre necesitatea reevaluării stării de conservare a populaţiei de urs brun din Europa.
„Doresc să folosesc această oportunitate pentru a pune pe masa Consiliului de Mediu subiectul gestionării populaţiilor de urs brun din Europa şi, mai ales, din România. Ţara mea a asigurat un management sustenabil şi a contribuit activ la eforturile europene de conservare a carnivorelor mari, inclusiv a ursului brun. Drept dovadă, experţii IUCN (The International Union for Conservation of Nature n.r.) apreciază că ursul brun este într-o stare favorabilă de conservare, cu populaţii stabile sau chiar în creştere şi risc scăzut de vulnerabilitate. România a dovedit că este capabilă să gestioneze cea mai mare populaţie de urs din Europa, ba mai mult de atât, să asigure condiţiile ca aceasta să prospere”, a declarat Fechet în intervenţia sa, postată pe pagina de Facebook a ministerului.
Acesta a precizat că în Munţii Carpaţi trăiesc aproximativ 6.400 – 7.200 de exemplare, peste 40% din urşii Europei, „însă această bogăţie a biodiversităţii începe să ameninţe cea mai de preţ bogăţie a unei ţări – populaţia”. „Trebuie să înţelegem că, indiferent de circumstanţe, viaţa omului are prioritate”, a subliniat Fechet.
Ministrul Mediului a menţionat faptul că, în ultimii 20 de ani, în România, 26 de oameni au fost ucişi de urşi şi 274 persoane au fost desfigurate.
„În numai 5 ani s-au înregistrat 6.400 de apeluri de urgenţă prin care s-au sesizat atacuri asupra omului, numai în 2021 fiind peste 1.500 apeluri. Mai mult, compensaţiile acordate pentru a acoperi pagubele produse în perioada 2017-2022 însumează 6,2 milioane de euro, însă pierderile de vieţi omeneşti sunt inestimabile”, a adăugat şeful de la Mediu.
În acest context, ministrul Mediului a solicitat Comisiei Europene să reevalueze starea de conservare a populaţiei de urs brun din Europa şi să analizeze dacă se impune actualizarea statutului lor de protecţie.
„Solicităm Comisiei să aplice prevederile Directivei Habitate pentru a reevalua starea de conservare a celor 10 populaţii de urs brun din Europa, iar pe baza datelor obţinute să analizeze dacă se impune actualizarea statutului lor de protecţie aşa cum s-a întâmplat pentru specia lup. Este esenţial să colaborăm pentru a readuce echilibrul şi vă asigur că România va pune la dispoziţie toate resursele, informaţiile şi experienţa acumulată în gestionarea celei mai mari şi cele mai sănătoase populaţii de urs brun din Europa. Împreună putem proteja viaţa omului în timp ce asigurăm bunăstarea ursului brun”, a punctat Mircea Fechet.
Parlamentul European a subliniat, recent, necesitatea asigurării unui echilibru pentru coexistenţa omului, a comunităţilor locale, a fermierilor şi a ciobanilor, cu carnivorele mari, inclusiv ursul.
AGERPRES