Pe 21 ianuarie este ziua de naștere a mult regretatului istoric, arhivist, scriitor și om al cetății Vasile Lechințan. Dacă trăia, anul acesta ar fi împlinit 75 de ani. Dar drumul vieții pământești a fost altul. Pe 8 iulie a. c. se împlinesc trei ani de la trecerea sa în eternitate. Întru cinstirea memoriei sale, republicăm articolul de față. În veci, pomenirea sa.

Deși nu a fost locuitor al județelor Covasna și Harghita și nici nu a fost angajat al instituțiilor sau asociațiilor culturale românești din aceste județe, dr. Vasile Lechințan a fost unul dintre cei mai valoroși și statornici cercetători ai istoriei românilor din județele Covasna și Harghita și a conviețuirii acestora cu secuii/ungurii. Preocuparea sa pentru cercetarea românilor din această parte de țară a început imediat după decembrie 1989, cu articolele publicate în „Vatra Românească” de la Cluj și „Românul” de la București, referitoare la deznaţionalizarea românilor (și a mai multor neamuri) în vechile scaune secuiești şi la crime de război colective comise asupra românilor din cele două județe, după Dictatul de la Viena, dar și despre români şi secui aflaţi adeseori de aceeași parte a baricadei pentru realizarea ideilor de umanitate şi armonie interetnică.  

După instituționalizarea activității de cercetare a istoriei şi culturii locale şi regionale din Arcul Intracarpatic, activitate care a prins contur şi consistenţă mai ales după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi a instituţiilor culturale profesioniste: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, instituțiilor de cultură subordonate Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghite, precum: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe și Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea-Ciuc și asociațiile culturale cu profil de cercetare, precum Centrul European de Studii Covasna – Harghita, colegul Vasile Lechințan a devenit cel mai statornic colaborator al acestor instituții. Aproape 30 de ani a participat la majoritatea manifestărilor cultural-științifice, devenite tradiționale: la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”, la Zilele „Andrei Șaguna”, „Miron Cristea”, „Nicolae Colan”, la alte simpozioane, colocvii și dezbateri pe teme de istorie și cultură românească din sud-estul Transilvaniei. A făcut parte din grupul de inițiativă și din colegiul de redacție ale anuarului „Angvstia”, iar apoi a fost membru al colegiului de redacție al publicației „Acta Carpatica”, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei. Este inițiatorul, alături de Ana Grama și Ioan Lăcătușu, al Grupului de cercetare „I.I. Russu”, pentru studiul sud-estului Transilvaniei, formulă instituțională care contribuie la îmbunătățirea activităţii de cercetare desfăşurată de ani de zile de un grup de specialişti din principalele centre culturale ale ţării şi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

O activitate de cercetare extinsă, cuprinzătoare, laborioasă și riguroasă, îmbinată cu eforturi deosebite și cu o determinare exemplară, a realizat Vasile Lechințan, împreună cu Ioan Lăcătușu și Violeta Pătrunjel, la redactarea volumului de sinteze monografice „Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură”, lucrare elaborată din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a P.S. Ioan Selejan, azi mitropolit al Banatului, prin colaborarea preoţilor, profesorilor, a altor intelectuali din cele două judeţe şi a unor cunoscuţi cercetători din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Tg. Mureş. Volumul prezintă, într-o formă sintetică, comunităţile româneşti din Covasna şi Harghita, din punct de vedere geografic, arheologic, istoric, cultural, etnografic şi eclezial, cuprinzând istoria bisericilor, şcolilor, instituţiilor, publicațiilor şi asociaţiilor culturale, a personalităţilor născute sau care au activat în aceste localităţi, aspecte ale legăturilor comunităţilor locale cu românii din întreg spaţiul transilvan şi cu cei de peste Carpaţi, momente ale convieţuirii interetnice, monumentele istorice şi cele de for public şi alte urme ale trecutului.

Împreună cu colegii de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Centrul European de Studii Covasna – Harghita, din Sfântu Gheorghe, Vasile Lechinţan a sprijinit înființarea și activitatea editurilor „Eurocarpatica” și „Grai Românesc”, a publicațiilor „Grai Românesc” – Foaie de spiritualitate ortodoxă editată de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, a Buletinului Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”, fiind un colaborator apropiat al celorlalte publicații din zonă: „Condeiul ardelean” și „Mesagerul de Covasna” din Sfântu Gheorghe, „Informația Harghitei” din Miercurea-Ciuc, „Cuvântul liber” din Târgu Mureș.

Istoricul Vasile Lechințan a îngrijit și a redactat prefața (împreună cu Ioan Lăcătușu) la zece volume,  printre care se află reeditarea lucrărilor: I.I. Russu, „Românii și secuii”,  Gheorghe Popa-Lisseanu, „Originea secuilor şi secuizarea românilor”, Nicolae Iorga, „Despre secui și rostul lor între români”, „Strană de strigăt românesc”, proiectul interbelic al „reromânizării secuizaţilor”, de Octavian M. Dobrotă, „Academicianul Horia Colan la 90 de ani: o sărbătoare a lumii academice clujene”, „Viața publică din Sfântu Gheorghe – Covasna (1919-1989). Cronologie”, de Ioan Lăcătușu, „Profesioniştii noştri 11. Istoricul Gelu Neamţu la 75 de ani”, ediție îngrijită împreună cu istoricul Vasile Șt. Tutula ș.a.

Arhivistul și cercetătorul Vasile Lechinţan a publicat  peste 40 de studii și recenzii referitoare la istoria românilor din fostele scaune secuiești și conviețuirea acestora cu secuii/maghiarii, printre care mai multe conscripţii inedite cu românii din scaunele secuieşti din perioada 1614-1787, patru studii privind „Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până la 1918)”, lucrări care pun în evidenţă influenţa limbii române asupra limbii şi vieţii secuilor de-a lungul secolelor, realitate care este atestată de numeroase documente de epocă şi unanim acceptată şi demonstrată de lingviştii  unguri  şi români. Un număr însemnat de studii, purtând semnătura istoricului Vasile Lechințan, se referă la istoria locuitorilor din fostele scaune secuiești, redactate pe baza unor surse arhivistice inedite, precum: Corespondenţă de la românii din secuime în „Gazeta Transilvaniei”, Aspecte inedite ale structurii confesionale româneşti din scaunul Odorhei în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Secuii în Moldova  și Ţara Românească la 1857, Români odorheeni la Scaunul de judecată în sec. al XVII-lea, Un căpitan necunoscut al lui Mihai Viteazul în Odorheiul Secuiesc, Pagini din presa maghiară despre români, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Un loc distinct îl ocupă studiile și recenziile care conțin  răspunsuri, din perspectivă românească, la unele lucrări ale istoricilor maghiari, inclusiv la Istoria „Ținutului Secuiesc”, redactată de autori maghiari, cu sprijinul Academiei Maghiare de Științe, apărută la Odorheiul Secuiesc în anul 2016, precum și la manualul de Istoria Secuimii, editat de Consiliile Judeţene Harghita şi Covasna, în 2012, lucrări care continuă să prezinte istoria unui „Ținut Secuiesc” exclusiv maghiar/secuiesc, fără să citeze lucrările referitoare la românii din secuime, și în care problema maghiarizării românilor din zonă este trecută cu vederea, minimalizată sau prezentată ca un proces firesc, natural, iar interferențele româno-ungurești nu se bucură de atenția cercetătorilor unguri Aceste lucrări de istoria secuilor sunt redactate pentru a constitui argumente pentru dezideratele politice actuale: obținerea autonomiei pe criteriul etnic.

Dintre lucrările nepublicate, aflate în arhiva Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, menționăm: Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş (împreună cu Ioan Lăcătușu şi Vasile Stancu) și Românii din fostele scaune secuiești în presa românească din Transilvania, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și începutul sec. XX. Dar cel mai important aspect este modul cum a realizat toate aceste lucrări: cu acribie ştiinţifică, cu o dăruire exemplară, de multe ori, lăsând deoparte lucrările sale și neglijând unele probleme de sănătate.

Continuând cercetările întreprinse de Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, I.I. Russu, Ioan Ranca, Ana Grama, Ioana Cristache-Panaint ş.a., istoricul Vasile Lechinţan este astăzi unul din cei mai avizaţi cunoscători şi cercetători a istoriei românilor de la izvoarele Oltului şi Mureşului.

Membru al Cercului de cercetători „Ion I. Russu” de la Sf. Gheorghe, Vasile Lechinţan s-a implicat, aşadar, de peste 30 de ani, din îndemn propriu, cu o rară generozitate şi o exemplară solidaritate în activitatea de cercetare a istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul Intracarpatic. În lucrarea Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, apărută la Editura Grai Românesc, din Miercurea-Ciuc, în anul 2003, împreună cu ceilalţi autori, Vasile Lechinţan abordează pe larg rolul bisericii strămoşeşti şi a şcolii confesionale în păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti, personalităţile şi patrimoniul creat de români de-a lungul vremii în această parte de ţară, precum şi problematica iobagilor români din fostele scaune secuieşti, miile de români cu numele lor maghiarizate, constituind „personajele principale” ale volumului. Dezmoşteniţi de identitatea lor românească, marginalizaţi şi supuşi unor practici intolerante, majoritatea acestora, de-a lungul secolelor, au fost nevoiţi să treacă la altă etnie şi la alte confesiuni. Cei rămaşi statornici în „legea românească”, astăzi sunt mai mulţi în cimitire decât în vatra localităţilor. În aceste condiţii, ştergând colbul de pe documentele vremii, Vasile Lechinţan şi colegii săi i-au readus în circuitul public, „reînviindu-i” pentru generaţiile prezente şi viitoare. Om al arhivelor, al documentului, Vasile Lechinţan a evitat să se hazardeze pe terenul speculaţiilor, oferind prin studiile sale o reconstituire pozitivistă a istoriei românilor din Arcul Intracarpatic.

Istoricul, publicistul și liderul civic Vasile Lechințan este autorul câtorva sute de articole apărute în presa locală, regională și națională, în perioada 1991-2019, referitoare la o gamă largă de subiecte, de cel  mai mare interes pentru istoria și prezentul  României, în general, și al românilor din sud-estul Transilvaniei și conviețuirea lor cu secuii/maghiarii, în mod special. Nu a fost eveniment mai important care a adus grave prejudicii patrimoniului public, limbii române și simbolurilor naționale, adevărului istoric referitor la dăinuirea românească în Transilvania și conviețuirea cu celelalte minorități naționale, față de care Vasile Lechințan să nu ia poziție fermă, demnă și, întotdeauna, temeinic argumentată, în modalități publicistice diverse, respectiv: interviuri, documentare, memorii, scrisori deschise. Este impresionantă solidaritatea cărturarului patriot Vasile Lechințan față de toate demersurile societății civile românești din județele Covasna și  Harghita: adunări publice, marșuri, proteste, scrisori deschise, memorii ș.a, demersuri întreprinse pentru combaterea proiectelor de autonomie teritorială pe criteriul etnic, pentru înlăturarea cazurilor de discriminare a românilor numeric minoritari din cele două județe, pentru abrogarea unor legi nedrepte, precum Codul Administrativ, retrocedarea ilegală a unor clădiri construite din fonduri publice etc. A fost ş alături de românii din județele Covasna și Harghita prin oferirea de copii după documente autorilor de lucrări monografice și autorităților publice locale, sprijinirea doctoranzilor din cele două județe, în perioada studiilor doctorale, publicarea articolelor autorilor din zonă în revistele culturale clujene, semnalarea unor noutăți editoriale referitoare la Transilvania și Arcul Intracarpatic, participarea la lansări și prezentări de cărți semnate de intelectuali din cele două județe, oferirea de ajutor  în  probleme cotidiene, dintre cele mai diverse (de la procurarea de medicamente, la găzduirea în apartamentul său).

Modul său exemplar de raportare la problematica specifică a dăinuirii românești în Arcul Intracarpatic rămâne o pildă demnă de urmat pentru generațiile viitoare. Până acum, pe lângă respectul, stima și prețuirea pe cere i le acordăm, l-am cinstit simbolic prin acordarea mai multor diplome de merit și de excelență, a  medaliei Crucea Munților, acordată de IPS Ioan, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a Premiului I.I. Russu pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediția 2019, editarea volumului Profesioniștii noștri. Istoricul Vasile Lechințan la 70 de ani, după trecerea sa la cele veșnice, acordarea  premiului „Vasile Lechințan” unor cercetători care îi continuă opera. Cu expertiza cunoscută și recunoscută, cu puterea sa de muncă impresionantă și cu dragostea sa nemărginită față de istoria și valorile naționale și față de dăinuirea românească în Curbura interioară a Carpaților, mereu tânărul arhivist și istoric Vasile Lechințan va rămâne în mentalul colectiv  românesc acel cercetător vrednic, prieten al românilor din „inima” României.

Vasile Lechințan este autor și coautor al peste 50 de volume de istorie, etnografie și proză, al peste 60 de studii şi comunicări în reviste de istorie şi de cultură şi în volume colective, al sutelor de articole în presa locală de la Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Bistriţa, Miercurea-Ciuc, Târgu Mureş şi interviuri pe teme majore, în mod deosebit, în Formula AS de la Bucureşti (despre Lexikon-ul maghiar apărut la Budapesta în 18 volume şi care îi denigrează pe români şi omite momente importante din istoria românească; despre Marea Unire din 1 Decembrie 1918; despre retrocedările de imobile din Transilvania; despre legea retrocedării arhivelor confesionale etc. În același timp, Vasile Lechințan s-a afirmat ca un publicist redutabil, prin activitatea desfășurată ca redactor-şef al revistei „Iancule Mare”; membru în comitetul de redacţie al revistelor clujene „Oraşul”, „Viaţa Transilvaniei” şi „Astra clujeană”, a unor publicații științifice  din Arcul Intracarpatic: „Angvstia”, „Acta  Carpatica”, Almanahul „Grai Românesc”, și editor de lucrări literare şi istoriografice.

Dintre numeroasele studii referitoare la românii din fostele scaune secuiești și la relațiile secuilor cu românii putem enumera: Orban Balazs despre români în lucrarea A szekelyfőld leirasa… (Descrierea ţinutului secuiesc…), Aspecte inedite ale structurii confesionale româneşti din scaunul Odorhei în ultimele decenii ale veacului al XVIII – lea, Corespondenţă de la românii din Secuime în „Gazeta Transilvaniei” din 1899 (coautor), Incitarea secuilor prin presa maghiară din Cluj şi Debreţin la 1848-1849, Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până în 1918), Un căpitan necunoscut al lui Mihai Viteazul la Odorheiu Secuiesc, Secuii în Moldova şi Ţara Românească la 1857. Paşapoarte eliberate în Odorheiu Secuiesc, Aspecte ale relaţiilor secuilor cu românii în dezbaterile Congresului Secuiesc ţinut în 1902 la Tuşnad, Români odorheeni la Scaunul de judecată în secolul al XVII-lea, Românii în publicaţia „Szekely Nemzet” din Sfântu Gheorghe (1886-1887), Viaţa cotidiană în Gheorgheni în perioada interbelică, editarea (în calitate de colaborator) a volumelor Octavian Dobrotă. Strană de strigăt românesc. Proiectul interbelic al „reromânizării secuizaților”, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2013, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Nicolae Iorga despre secui și rostul lor între români, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2014, volum îngrijit de Ioan Lăcătușu, prefață de Vasile Lechințan;  Ion I. Russu, Românii și secuii, ediția a III-a, îngrijită și prefață de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Cuvânt înainte de Ioan Opriș, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2019.

Istoricul Vasile Lechințan este, în mod fericit, completat de publicistul cu o largă recunoaștere, autor al sute de articole și interviuri în presa locală, regională și națională, pe teme majore, de mare actualitate pentru interesul național. Prin activitatea de istoric, publicist, lider de opinie, Vasile Lechințan este o personalitate care se bucură de o largă notorietate în Cluj, în Transilvania și la nivel național.

Informaţiile din volumul colecției „Profesioniștii noștri”, fiecare în parte şi toate împreună, redau, sintetic şi credibil, profilul profesional şi moral al „profesionistului nostru” Vasile Lechinţan, care şi-a câştigat pe merit, prin realizările sale, prin nobleţe sufletească, prin trăirea-i patriotică autentic românească, un loc în galeria personalităţilor care au apărut în prestigioasa colecţie „Profesioniştii noştri”.

Acest text este preluat și actualizat din Prefața volumului dedicat istoricului şi arhivistului dr. Vasile Lechinţan, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, volum apărut în Colecția „Profesioniștii noștri”, din cadrul Editurii Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, Covasna.

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail