În continuarea manifestărilor artistice programate în Piața Sfatului din municipiul de sub Tâmpa, în cadrul Stagiunii estivale urmează în acest weekend un eveniment  muzical unic în România: a doua ediție a FILAfest – Festivalul Filarmonicilor. Este un interesant Proiect ce se adresează în principal tinerilor (dar nu numai) și care se va derula în perioada 11-13 august 2023. Primul „episod” a avut loc în luna septembrie a anului trecut și s-a bucurat de mult succes.

Manifestarea este organizată de Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România (A.P.C.T.T.R.), în parteneriat cu Agenția Metropolitană și Filarmonica Brașov, fiind cofinanțată de către Primăria locală. Anul acesta FILAfest aduce pe scenă trei filarmonici din România, ai căror artiști  vor susține concerte de muzică alternativă, prezentând cu o  varietate de genuri, creaţii inovatoare și abordări originale. Această combinaţie promite să atragă atât iubitorii de muzică clasică, cât şi pe cei interesaţi de experimente artistice  realizate de profesioniști ai genului.

Am asistat la prima ediție a ineditului Festival, fiind atras de noutatea conceptului (deși nu mă viza ca …etate!), fiindcă FILAfest se adresează, în mod special, tinerilor de până în 35 de ani. Obiectivul principal se referă la promovarea muzicii simfonice în rândul publicului tânăr, urmărindu-se trezirea interesului său pentru moştenirea culturală națională şi  universală,  creşterea gradului de educaţie prin cultură, spunea toamna trecută unul dintre organizatori –  inimosul dirijor Alexandru Ilie – prezent și la actuala ediție. „Este marea mea dorinţa, dar şi scopul FILAfest, să dezvoltăm înţelegerea cuprinzătoare a muzicii simfonice ca fenomen contemporan cultural în rândul publicului tânăr, prin organizarea de concerte  interpretate de către filarmonicile din ţară şi concepute într-o manieră uşor de înţeles de către auditorii mai puţin familiarizați cu muzica clasică. Pentru atragerea publicului tânăr încă de la prima ediţie FILAfest am ales să abordăm stiluri muzicale alternative faţă de cel clasic cu care este deja obişnuită asistența, atunci când vine vorba despre orchestre simfonice”(…)

Tendința aceasta a continuat și în Stagiunea trecută și este meritul incontestabil al conducerii Filarmonicii brașovene (pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, manager general, respectiv violonistul Florin Ionescu-Galați, director artistic) că au rămas partizanii acestor nobile idei. Au fost o mulțime de activități de acest fel, bine primite de public în plenitudinea sa, pe care le-am prezentat punctual în ziarul ”Mesagerul de Covasna”. Cu certitudine, ele se vor afla și pe agenda viitoarei Stagiuni.

Revenind la evenimentul care stă să înceapă,  precizăm că timp de trei zile Piața Sfatului va vibra de sonoritățile „muzicii fusion” interpretate de virtuozi ai Filarmonicilor din Ploiești, Craiova și Brașov, realizându-se o atmosferă vibrantă,  plină de energie. Festivalul își propune să creeze o experiență muzicală memorabilă pentru  melomani.

Iată ce a declarat Rebecca Diaconu, directorul Festivalului: „FILAfest este conceput ca un eveniment de elită, menit să atragă publicul tânăr în sălile de concerte ale filarmonicilor. Ne dorim să oferim o experiență culturală excepțională, prin care să apropiem tinerii de muzica simfonică, care este considerată una dintre cele mai nobile forme de artă. Având în vedere standardele înalte pe care le promovăm, suntem încrezători că a doua ediție a festivalului va atrage în special iubitorii mai tineri de muzică, ce sunt invitați să se lase surprinși de reinterpretări muzicale inedite, prezentate cu măiestrie de cele mai prestigioase filarmonici din țară și de invitați de renume. Sperăm ca FILAfest să îmbogățească gusturile și să lărgească orizonturile muzicale ale celor prezenți, pentru că suntem convinși că muzica clasică este expresia sublimă a culturii și a excelenței artistice.”

Programul Festivalului

Colaboratorul nostru de specialitate, Iosif Trif, PR al Filarmonicii brașovene, ne-a detaliat Programul manifestării. Prima seară, vineri, 11 august, va fi dedicată jazz-ului printr-un concert intitulat „Swinging voices & Jazz Notes” și va aduce în scenă Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, în colaborare cu Trupa „Ploiești Jazz Trio”. Sub îndrumarea dirijorului Eduard Dinu, un muzician tânăr și apreciat în domeniul muzicii corale, această interpretare inedită va încânta publicul cu ritmuri vibrante și armonii subtile.

Sâmbătă-seara, în 12 august, asistența poate aprecia acorduri pop simfonice ale Orchestrei Filarmonicii din Brașov, împreună cu „VIBE Band”, Cosmin Stanciu și Emanuel Vots – soliști instrumentiști – și Ovidiu Anton. Dirijorul serii va fi Laurențiu Muntean, muzician de calibru și manager al Filarmonicii din Arad. Repertoriul acestui concert va fi alcătuit din cele mai populare piese de pe topurile Billboard și cele mai vizualizate pe platforma YouTube, pentru a oferi o seară de neuitat.

Duminică, 13 august, Filarmonica „Oltenia” din Craiova  încheie Festivalul cu un Concert rock simfonic de excepție. Alături de populara trupă ”IRIS” și solistul Cristi Minculescu va evolua celebra soprană Felicia Filip. Orchestra Simfonică va fi condusă de  talentatul Alexandru Ilie, un  consacrat reprezentant al tinerei generații de dirijori români. Concertul va propune publicului reinterpretări ale celor mai iubite hituri din repertoriul legendarei formații românești de rock, într-o combinație inedită de sonorități clasice și  moderne.

Concertele vor începe la ora 20.00, iar accesul publicului este gratuit. Să sperăm că și vremea va ține cu…iubitorii  muzicii de calitate.

    Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail