Timp de două săptămâni, 36 de polițiști au urmat un modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, ca parte integrantă a cursului pentru inițiere în carieră.
Astfel, în cursul lunii iunie, ofițerii instructori din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna – Biroul Pregătire Profesională au realizat instruirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare a 36 de agenţi de poliţie aflați la început de carieră.
Activitatea vine în continuarea stagiilor de pregătire practică iniţială în domeniile autoapărării, tragerii cu armamentul din dotare şi al conducerii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară. Poliţiştii debutanți şi-au completat cunoștințele teoretice şi practice în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare, și-au dezvoltat deprinderile de a acționa eficient, în situații simulate pe baza unor scenarii concepute de ofițerii instructori, cum ar fi familiarizarea cu condițiile reale de tragere, formarea deprinderilor pentru efectuarea corectă a operaţiunilor specifice, rezolvarea incidentelor de tragere, precum şi asigurarea cunoaşterii şi respectării regulilor de siguranţă.
Întreaga activitate a fost structurată pe sesiuni teoretice hibrid (fizic și on-line) și sesiuni practice.
Pregătirea teoretică și practică a poliţiştilor constituie o prioritate instituţională menită să asigure formarea unor polițiști profesioniști şi capabili să răspundă în mod adecvat provocărilor existente în mediul operativ.
IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice