Primăria Întorsura Buzăului aduce la cunoștința locuitorilor, printr-un mesaj de interes public postat pe pagina de socializare a instituței, riscul reprezentat de țurțurii formați la marginea acoperișurilor care se pot desprinde în orice moment, astfel punând în pericol viața oamenilor dar putând provoca și daune materiale.
„Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Întorsura Buzăului reamintește cetățenilor că au responsabilitatea legală de îndepărtare a țurțurilor formați la streșinile și jgheaburile imobilelor pe care le dețin sau administrează. Există pericolul ca prin desprindere să rănească oamenii și să distrugă bunuri materiale. Atunci când există risc iminent de cădere a țurțurilor formați la imobile, proprietarul/administratorul are obligația de a lua măsuri pentru avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor” este specificat în prima parte a acestui mesaj.
Recomandările făcute de S.V.S.U. Întorsura Buzăului pentru evitarea unor astfel de evenimente sunt următoarele :
- curăţarea, de către proprietari sau asociaţiile de proprietari, a acoperişurilor clădirilor, în limita posibilităţilor, şi marcarea zonelor unde există riscul căderii de ţurţuri sau zăpadă;
- atenţionarea cetăţenilor care doresc să parcheze maşinile în apropierea blocurilor, pentru prevenirea rănirii acestora sau avarierii autovehiculelor, în cazul căderii de ţurţuri sau zăpadă de pe acoperiş;
- curăţarea trotuarelor şi străzilor din apropierea blocurilor, astfel încât trecătorii să nu fie nevoiţi să meargă pe lângă imobile şi să fie surprinşi de eventualele căderi ale țurțurilor sau blocurilor de zăpadă dislocate de pe acoperişuri.
„Intervenția pompierilor se poate realiza doar în situații speciale, atunci când sunt puse în pericol vieți și/sau se pot produce pagube materiale, iar înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acționeze în siguranța pentru îndepărtarea țurțurilor ” se mai comunică în cadrul aceluiași mesaj.
„Zona în care pericolul este mai mare este zona blocurilor 6F și 6G adică în zona magazinului Domo și în spatele acestor blocuri este și zonă pietonală și zonă cu parcări auto. Aceasta a fost semnalizată de către primărie, iar o parte din turțuri au fost doborați, dar numai cei la care s-a ajuns din holul blocurilor” aflăm din încheierea mesajului.
Georgiana- Mădălina Coman
Sursa foto : Facebook/Primăria Întorsura Buzăului