Data de 30 noiembrie este închinată în fiecare an Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României, fiind declarată oficial Zi liberă.
Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. El l-a adus și pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei drept „Cel dintâi chemat”.
Sf. Andrei a fost fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Sf. Petru, în tinereţe amândoi fiind pescari, iar mai târziu ucenici ai Mântuitorului, martori ai faptelor Sale minunate. Conform izvoarelor religioase ce ne-au parvenit de pe vremea Mântuitorului, se ştie că în urma săvârşirii minunii de Înalţare a Sa la Cer şi după perioada de Cincizecime, apostolii au tras la sorţi încotro să se îndrepte spre a propăvădui noua credinţă.
Sfântului Andrei i-a fost hărăzit să purceadă spre Bizantia, Tracia şi Macedonia, să poposească în ţinuturile din jurul Marii Negre, să ajungă pe malurile Fluviului Danubius, să cunoască bine Dobrogea, după care să treacă mai departe, în Crimeia.
Deşi nu a făcut rău şi era un apostol smerit, Sfântul Andrei a avut parte de un sfârşit cumplit din pricina credinţei în Dumnezeu, fiind şi el răstignit cu capul… în jos, pe o cruce în formă de X, care îi poartă numele.
În popor această zi mai poartă numele de Moş Andrei, fiind urmată de alţi „moşi”: Nicolae, Crăciun şi Vasile. După Creştinarea dacilor ca urmare a predicării Evangheliei de către Apostolul Andrei, unele dintre obiceiurile păgâne ale acestor ţinuturi au început să fie înlocuite cu altele, de o factură specială.
Apelativul Andrei este răspândit şi la noi, ca în întreaga lume. El derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „Viteaz”. După statisticile oficale pe 30 noiembrie îşi serbează onomastica peste 600.000 de concetăţeni, dintre care circa 320.000 sunt bărbaţi. Prenumele feminine cele mai des întâlnite sunt Andreea şi Andra.
Există datini, tradiții și obiceiuri care s-au păstrat până în zilele noastre, cum ar fi legendara Noapte de Sf. Andrei (29 spre 30 „Brumar”). De pildă, se credea că era momentul când strigoii, moroii, pricolicii – nişte personaje fabuloase, creaturi malefice, nevăzute de nimeni – capătau puteri supranaturale şi îi pedepseau pe necredincioşi. Odinioară se practicau în această noapte ritualuri magice pentru alungarea duhurilor rele, a demonilor. Bătrânele satelor făceau descântece, vrăjitorii, iar fetele de măritat aşteptau să li se arate în somn viitorul soţ.
Se deschide Cerul pentru o clipă, iar cei curaţi la suflet şi drepţi întru credinţă pot vedea printre nori o pată roşie imensă şi o rază de soare căzând oblic pe Pământ.
Oamenii simpli credeau că demonii bântuie în noaptea amintită cu puteri sporite printre cei vii ca să le pricinuiască necazuri, să betejească animalele din grajd şi să pericliteze recoltele viitoare. De teamă, unii săteni evitau să iasă din casă după ce înnopta, punând ca şi în alte ocazii funii de usturoi la uşi şi ferestre, pentru a alunga duhurile necurate ori întorcând vasele cu… gura în jos!?
Anumite gospodine ce ţineau la tradiţii, mergeau în dimineaţa de Sântandrei în grădină şi rupeau câteva mlădiţe de la pomii roditori, le legau şi ofereu câte un mănunchi fiecăruia dintre membrii familiei, fiind puse apoi în câte o cană de lut. Apa trebuia schimbată în fiecare dimineaţă. Era norocos acela ale cărui ramuri înfloreau în preajma Anului Nou.
Sf. Apostol Andrei este considerat patronul lupilor. Aceste fiare sălbatice temute, care pricinuiesc multe necazuri crescătorilor de oi, sunt aduse periodic în atenţia credincioşilor.
În mod ciudat tradiţia spune că o dată în an, pe 30 noiembrie, lupii ar avea „voie” să se înfrupte fără teamă din mult-râvnitele mioare, putând da iama nestingheriţi în staul. Oare? De asemenea, există o vorbă cum că numai acum lupul poate să-şi sucească în voie capul, altminteri gâtul fiindu-i teapăn tot restul anului.
Așa cum procedăm de obicei în asemenea situații, adresăm la final urări sărbătoriților, spunându-le „La Mulţi Ani” tuturor celor care poartă acest frumos şi nobil prenume sfânt!
Horia C. Deliu
