Este surprinzător să afli din mărturiile lui Emanuel Tânjală că un fotograf trebuie să fie smerit. Acum când fotografia este ceva la îndemâna oricui, acumulând avalanșe ale cotidianului, mai ales pe linia divertismentului. Numai că fotografia pentru Emanuel Tânjală nu este ceva la îndemână, oriunde și oricum, ci e artă, expresie a simțirii și frumosului, aventură spirituală și extaz, seducție și credință. „Prin lumea asta întunecată, ghidul meu este Dumnezeu”, spune fotograful – artist ( sau artistul-fotograf), cu profesionalismul acumulat la revistele Flacăra, Cinema, Formula AS și în exil (SUA), după ce fotografia l-a scos din ghearele unei lumi cinice, torționare. Așadar, smerenia, discreția, sensibilitatea, lumina și iubirea sunt acompaniamentele fotografiilor lui Emanuel Tânjală, atât de sugestiv cuprinse și în albumul „Oameni și locuri din Covasna și Harghita” apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. Ideea albumului a avut-o Editura, după mai vechi și salutare colaborări cu artistul-fotograf, mai ales în realizarea sintezelor monografice „Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură”, avându-i ca autori pe sociologul Ioan Lăcătușu și istoricul Vasile Lechințan.
Fotografiile sunt omagii aduse celor ce statornicesc în Covasna și Harghita, pe temelii de demnitate istorică, adevăruri de viață, crezuri, tradiții, jurăminte, revărsări sărbătorești, reunind, ca într-un poem al luminii (etimologic, fotografia însemnă scriere cu lumină) ierarhi, preoți, biserici, altare, drumuri, chipuri, îndeletniciri, anotimpuri, peisaje (priveliști), cruci, grădini, câmpuri, păduri, ape, cărări, ferestre, stânci, case și animale, alăturându-le în ritmul și fiorul lor existențial cuvintele Înaltului Ioan Selejan: „De la pământ la cer – între aceste două destinații ne mișcăm și trăim”; și, am adăuga, între aceste destinații veșnicim. Căci Mănăstirea Doamnei Moglănești, Biserica de lemn Sfântul Proroc Ilie de la Mănăstirea Toplița, bisericile din Bilbor, Zăbala, Păpăuți, Zagon, Brețcu, Sândominic, Valea Mare sau Mănăstirea Izvoru Mureșului sunt înveșniciri, arătându-ne cale, adevăr și viață înspre izbândă prin mântuire. Ochiul artistului-fotograf surprinde bătaia cerului peste aceste turnuri de veghe, liniștea în care adastă, sublimul, culorile mângâietoare, privitorul simțindu-le și taina, cu acel neprețuit și etern sentiment al duminicii. Emanuel Tânjală e martorul și povestitorul. Ceea ce vede, făcându-l să tresară, devine, apoi , creație și argument. Lumea pe care o imortalizează este cea care nu se surpă, are suflet, putere și dăinuire. Artistul-fotograf prin suita poematică pe care ne-o propune pare a ilustra reflecția lui Robert Frank: „Un lucru trebuie să conțină fotografia – umanitatea momentului.” Despre umanitate putem vorbi văzându-i lui Emanuel Tânjală creația fotografică, simțindu-i bucuria întâlnirii cu oameni și locuri care duc mai departe nimbul de lumină al întemeierilor creștine. Emanuel Tânjală le fotografiază acestora și sufletul și felul în care sufletul le întărește locurilor binecuvântarea divină, iar oamenilor le luminează fețele, umbletul și gesturile, chemându-ne să le prețuim molcomul privirii, căldura mâinilor și surâsul, văzându-i așa cum Nicolae Steinhardt îi vedea pe țăranii rohieni, cumpătați, neposomorâți, neîncruntați; pășind în veșnicie. E „lumea care se ține scai după mine”, consemnează artistul-fotograf, identificându-se cu nădăjduirile acesteia și vrerea de a apăra cu sfințenie ceea ce i s-a dat în grijă.
Emanuel Tânjală așează prin acest album la răscrucile zilei noastre (când se năruie atâtea înțelesuri ca frunza pre apă, vorba cronicarului) troițe, la care oprindu-ne să înțelegem mai bine pe ce prag stăm în fața lumii și a lui Dumnezeu.
Valentin Marica
