Vinurile româneşti au câştigat 18 medalii la competiţia mondială Mundus Vini din Germania, una dintre cele mai importante la nivel mondial, aflată anul acesta la cea de-a 31-a ediţie, au anunţat reprezentanţii unui program naţional de promovare a vinului românesc.

Din cele 79 de probe înscrise, producătorii români de vinuri au câştigat 10 medalii de aur şi 8 de argint.

Astfel, Domeniile Avereşti, partener Wines of Romania, a câştigat titlul Best in Show, dar şi 2 medalii de aur pentru 2 dintre cele mai apreciate vinuri din recolta 2022: Feteasca Regală şi Busuioaca de Avereşti Diamond Selection. Cel mai premiat producător român, Cramele Recaş, a primit 2 medalii de aur (Solo Quinta 2021 şi Speis & Trank Pinot Grigio) şi 5 medalii de argint (Speis & Trank Romanien Merlot, Speis & Trank Sauvignon Blanc 2021, Sole rose, Cocoş Viognier şi Richtig Frett Chardonnay).

„Vinul a fost întotdeauna un domeniu foarte complex şi dinamic, pentru care România este pregătită – vinurile noastre sunt extraordinar de bune, realizate din soiuri rare, unice, care merită să fie cunoscute atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Participarea la una din cele mai importante competiţii de vinuri din lume, Mundus Vini, şi câştigarea a 18 medalii pentru vinurile autentic româneşti a reprezentat încă un pas în plasarea vinului nostru pe harta internaţională a vinului de calitate şi transformarea acestuia într-un brand de ţară”, a declarat Mircea Niculescu, Senior Wine Buyer, Carrefour România.

În cadrul ediţiei de anul acesta, care s-a desfăşurat în perioada 1-4 septembrie 2022, la Neustadt, a avut loc şi un eveniment exclusiv, în premieră, împărţit în 2 acţiuni complementare: un masterclass introductiv şi o experienţă de degustare a unor vinuri de top, atât din soiuri româneşti, cât şi din soiuri internaţionale, recunoscute pentru caracterul lor autentic.

„Masterclass-ul introductiv a fost dedicat soiurilor autohtone şi a fost susţinut de Marinela Ardelean, international wine expert, fondator Wines of Romania şi ambasadoarea programului Deschidem Vinul Românesc. Au fost prezentate 6 soiuri autohtone româneşti – Fetească regală, Fetească albă, Fetească neagră, Busuioacă de Bohotin, Zghihara de Huşi şi Busuioacă de Bohotin, iar juraţii au fost impresionaţi de cele 28 de vinuri, unele parte din programul Deschidem Vinul Românesc, prezentate în cadrul degustării susţinute de Marinela Ardelean”, precizează sursa citată.

Degustarea vinurilor a avut loc la iniţiativa Wines of Romania (WoR), cu sprijinul Carrefour, partener strategic Wines of Romania, primul retailer din România care a dedicat un proiect special in-store exclusiv vinurilor create de producătorii locali – Deschidem Vinul Românesc, şi ceilalţi parteneri WoR: Domeniile Avereşti, Crama SERVE, Vintruvian Estates (Via Viticola şi Domeniile Prince Matei), Crama Gramofon şi Jidvei.

Vinurile premiate la cea de-a 31-a ediţie a competiţiei Mundus Vini provin din 33 de regiuni viticole de renume şi au fost degustate şi evaluate profesional de un juriu format din 130 de experţi – importatori, oenologi, somelieri, producători de vin şi jurnalişti. Din selecţia de vinuri premiate, 23 au primit cea mai mare distincţie – Grand Gold, 980 de vinuri au primit medalia Gold pentru calitatea lor extraordinară, iar premiul Silver a fost acordat pentru 671 de sortimente. Asemenea ediţiei de anul trecut, Italia a fost din nou ţara cu cele mai multe premii, însumând 413 medalii. Spania a urmat-o îndeaproape, cu 334 de medalii, iar pe cel de-al 3-lea loc s-a clasat Germania, cu 192 de premii.

Mundus Vini este unul dintre cele mai mari şi importante concursuri de vin de nivel mondial, care reuneşte anual peste 11.000 de vinuri din întreaga lume, din cele mai importante regiuni viticole.

Deschidem Vinul Românesc este un program naţional pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, cu misiunea de a sprijini industria vinului românesc şi de a pune România pe harta internaţională a vinului.

Proiectul Wines of Romania este un univers digital dedicat vinurilor româneşti, iubitorilor de vin, cumpărătorilor, producătorilor şi investitorilor din toată lumea. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail