În perioada 20 iunie – 7 iulie, tinerii care studiază în prezent la facultate sau au absolvit recent studiile universitare pot aplica pentru programul de internship al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Scopul programului este de a le oferi stagiarilor o mai bună înțelegere a funcționării municipalității și de a le permite acestora să utilizeze în mod corespunzător cunoștințele dobândite. La fel ca în anul precedent, programul se va desfășura în două sesiuni de câte o lună fiecare.

Tinerii care doresc să participe la programul de internship, să își folosească abilitățile și să dobândească noi experiențe sunt așteptați în cadrul unor birouri ale Primăriei, precum cabinetele viceprimarilor, dar și în mai multe instituții subordonate acesteia.

Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți următoarele documente la adresa [email protected] până la data de 7 iulie: CV (Europass), copie a cărții de identitate, adeverință care să ateste statutul de student sau adeverința de studii, dar și să completați formularul de înscriere disponibil AICI.

Între 11 și 15 iulie, candidații vor susține un interviu, pentru ca organizatorii programului să poate alege biroul sau instituția subordonată în care stagiarii își vor desfășura internshipul, în funcție de studiile și interesele lor.

În acest an, un total de 20 de tineri vor putea participa la programul de internship, primul grup în perioada 18 iulie – 12 august și al doilea grup în perioada 13 august – 9 septembrie.

 

https://sfantugheorgheinfo.ro/stiri/pe-20-iunie-incep-inscrierile-pentru-programul-de-internship-al-primariei-sfantu-gheorghe

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail