Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe recrutează voluntari pentru organizarea celei de-a 29-a ediţii a evenimentului, ce va avea loc în perioada 23 aprilie – 1 mai.
Cei care vor să se implice se pot înscrie completând un formular ce poate fi accesat pe pagina de Facebook a Zilelor Sfântu Gheorghe, în care trebuie să menţioneze, printre altele, dacă sunt disponibili pe toată perioada evenimentului sau doar pentru Săptămâna culturală care se va desfăşura în perioada 23-28 aprilie ori pentru festivalul programat între 29 aprilie şi 1 mai.
De asemenea, trebuie să menţioneze ce limbi străine cunosc şi să descrie pe scurt ce experienţe au în organizarea de evenimente, precum şi ce sarcini ar dori să îndeplinească de Zilele oraşului.
„Dacă doreşti să afli mai multe din culisele acestei sărbători a oraşului nostru, să îţi faci noi prieteni, dar mai ales să faci parte dintr-o echipă de organizare faină de tot, atunci înscrie-te ca voluntar până în data de 7 aprilie, completând formularul (…) Aşteptăm înscrierea tinerilor entuziaşti, doritori să-şi ofere ajutorul şi să experimenteze situaţiile oferite de activităţile de organizare”, menţionează coordonatorii programului.
Potrivit acestora, se pot înscrie ca voluntari şi tinerii sub 18 ani, însă numai cu acordul părinţilor.
Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au mai apelat şi în alţi ani la ajutorul voluntarilor, aceştia având posibilitatea de a însoţi invitaţii, de a face fotografii şi de a promova evenimentele culturale şi artistice.
Deschiderea Zilelor Sfântu Gheorghe va fi marcată pe 23 aprilie prin două concerte susţinute la Arena Sepsi de către Budapest Gypsy Symphony Orchestra, cea mai mare orchestră romani din lume, înfiinţată în anul 1985, care are în palmares 27 de CD-uri şi 5 DVD-uri, dintre care 5 certificate cu platină şi 9 cu aur.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES