Teatrele din Sfântu Gheorghe au pregătit pentru începutul noului an un repertoriu bogat cu spectacolele îndrăgite ale anului trecut, dar și cu multe premiere ori surprize inedite. Spectatorii vor putea urmări piese adaptate după scrierile unor autori clasici, precum William Shakespeare și Vasile Alecsandri, dar și spectacole care pun în scenă situații și probleme specifice societății contemporane. 

 

Teatrul „Andrei Mureșanu” începe anul cu două premiere

Luna ianuarie este luna premierelor la Teatrul „Andrei Mureșanu”. Astfel, în data de 14 ianuarie va avea loc premiera piesei „Dispariții”, în regia lui Cristian Ban, iar în data de 23 ianuarie veți putea urmări premiera spectacolului „#acedesiguranță”, în regia lui Bobi Pricop, o coproducție între cinci teatre despre viața pe TikTok a tinerilor. Cele două spectacole fac parte dintr-un proiect lansat de TAM la începutul acestei stagiuni, prin care patru regizori cunoscuți, respectiv Cristian Ban, Radu Nica, Bobi Pricop și Eugen Gyemant, vor monta spectacole noi la Sfântu Gheorghe, pe parcursul stagiunii 2021-2022.

Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă în data de 22 ianuarie și spectacolul „Richard al III-lea”, regizat de Eugen Gyemant. Pe lângă costumele spectaculoase și jocul autentic al actorilor, această piesă se remarcă și prin a fi realizată din dublă perspectivă, atât offline, cât și în realitate virtuală. Filmarea VR360 este parte dintr-un proiect care a câștigat finanțare din partea AFCN. Spectacolul „Doi morți vii”, în regia lui Alexandru Dabija, revine, de asemenea, pe scenă în data de 25 ianuarie.

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Andrei Mureșanu” sunt disponibile în rețeaua Eventim.

 

M Studio: Are we human or are we dancers?

Teatrul de Mișcare M Studio prezintă în luna ianuarie o parte din piesele îndrăgite ale anului care tocmai a trecut. Astfel, în data de 8 ianuarie va avea loc o nouă reprezentație a piesei „Are we human or are we dancers?”, concept și coregrafie de Ioana Marchidan. Are we human or are we dancers? (în trad. Suntem oameni ori dansatori?) e o întrebare care vine dinspre scenă spre public, printr-un concept muzical realizat de către Alexandru Suciu.

Spectacolul „Pam param”, o antologie de percuții vocale umane, în coregrafia Andreei Gavriliu, dar și spectacolele „Pappa mia!” și „Lift”, în coregrafia lui Fehér Ferenc, vor putea fi urmărite, de asemnea, și în luna ianuarie.

Biletele pentru spectacolele Teatrul de Mișcare M Studio sunt disponibile în rețeaua Biletmaster.

 

https://www.sfantugheorgheinfo.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail