Adesea vorbim despre bine și rău, care evident există, însă nu putem spune că în stare pură și în zone paralele. De obicei, binele și răul se întrepătrund într-un amalgam de evenimente ce formează viața noastră de zi cu zi.

 

În comentariul anterior, pe marginea serialului publicistic „Fanarioții cei frumoși și blestemați/Episodul 1” de Vlad Terteleac (din Adevărul/ Weekend nr.533, 5-7 noiembrie 2021) ne refeream la „Anii lui Caragea Vodă: Ciuma, focul și un jaf de legendă” cu scopul de a scoate în evidență partea negativă a domniei fanariote. Dar am fi ingrați să nu arătăm și reversul caracterului lui Ioan Caragea.

 

Fără îndoială, acest domnitor fanariot poate fi caracterizat ca hrăpăreț și avid de bogăție și mărire, dar în realitate putem spune același lucru despre mulți dintre cei ajunși în rangurile cele mai înalte, pentru că, așa cum se știe, puterea corupe. Acum, însă, când te judecă istoria și trebuie să dai socoteală, viu sau mort, se cuvine să arătăm și partea bună a lucrurilor, deci câteva din meritele lui Vodă Caragea, după cum reies din capitolul „În numele artei și al legii”.

 

În primul rând, în domeniul cultural, la insistența fiicei sale, domnița Ralu, Caragea a sprijinit artele și construirea teatrului de la Cișmeaua Roșie: „un teatru în toată forma, cu parter, cu stale, cu scenă și cu multe rânduri de loje”. Din păcate, din cauza deselor incendii din acea vreme, acesta n-a rezistat decât până în 1825, când a fost mistuit de foc, după cum aflăm din articolul amintit.

 

În al doilea rând, a susținut educația: În 1817 „aprobă un regulament de funcționare a școlii din București care surprinde prin modernitatea sa și prin modul în care erau recrutați profesorii”. Deosebit de interesante ni se par felul în care era organizat învățământul în vremea lui Caragea Vodă și materiile pe care le studiau elevii și studenții: „Copiii încep școala la vârsta de cinci ani și trec prin cinci cicluri de câte trei ani până la finalizarea studiilor”. Bineînțeles, nu putem face comparație cu școlile moderne din zilele noastre, dar un lucru e sigur: când acei copii terminau studiile deveneau oameni culți, cu o pregătire temeinică și o gândire pe măsură, conform materiilor pe care le studiau: „În primii ani învățau gramatica greacă și latină, apoi se începea studiul autorilor clasici, pentru ca în al treilea ciclu studiul să se concentreze pe operele lui Aristotel și pe începerea familiarizării cu limba franceză și cu cea italiană. În al patrulea ciclu de trei ani se studiau geometria, istoria și geografia, iar în ultimul, studenții se aplecau asupra astronomiei și a filosofiei, fiind discutați inclusiv filosofi actuali pentru acele vremuri…În plus, studenții aveau parte și de cursuri de chimie și de medicină”.

Se mai menționează faptul că în ultimul an de domnie (1818) „Caragea cedează presiunilor făcute de boieri și acceptă să deschidă la București o școală cu predare în limba română”, respectiv Școala de la Sfântul Sava, fondată încă din 1694, „dar ale cărei cursuri în limba română sunt începute  de tânărul profesor transilvănean Gheorghe Lazăr”. Acest fapt va duce la transformarea acestei școli într-un „adevărat loc de formare a identității naționale românești”.

 

În al treilea rând, sub domnia lui Caragea se emană „unul dintre primele coduri de legi utilizate pe teritoriul Țării Românești”. După dispoziția domnitorului, încă din 1816 câțiva boieri aleși de acesta încep formularea unui proiect de cod legislativ, care va fi gata în 1818 și va cuprinde o serie de reglementări referitoare la activitățile comerciale (cu privire la „dreptul de proprietate, claca, împrumuturi și datorii, dobânzi, „tovărășie” și „chezășie”, sechestrul, moșteniri, împărțirea zestrei ori condițiile în care pot avea loc divorțurile” etc). Un capitol aparte era dedicat „Pentru vini”, pentru aplicarea pedepselor celor vinovați, pedepse pe măsura faptelor: „Cine va face omor cugetat, singur sau dimpreună cu altul, să se omoare”, iar „cine va omorî apărându-și viața de primejdii, nevinovat este” etc. Nici hoții nu erau iertați, aceștia primeau prima dată „o bătaie în mijlocul târgului și un an de pușcărie”, dar dacă nu se cumințeau și erau iar prinși, de astă dată primeau „o nouă bătaie și cinci ani de ocnă” etc. Dar, după cum se vede, atât în trecut cât și în zilele noastre, hoții cei mari adeseori scapă. Însuși Caragea Vodă, cel care a stors de bogății o întreagă țară (Valahia), a reușit să-și pună averea la adăpost prin alte țări, Elveția, Italia și Grecia, și să fugă, scăpând astfel de pedeapsa sultanului, care trimisese deja pe cei care urmau să-l mazilească, pentru că încălcase înțelegerea de a domni numai trei ani, nu șase cât și-a permis Caragea cu de la sine putere.

 

În concluzie, am zice că orice am spune despre o personalitate încercând a-i face portretul, am greși dacă am alege numai latura negativă sau numai latura pozitivă a caracterului ei, căci răul și binele coexistă în fiecare dintre noi, dar în procente diferite; nimeni nu este perfect, însă trebuie să tindem mereu spre perfecțiune și ceea ce facem să fie spre binele semenilor, căci ce-i plăcut lor e plăcut și lui Dumnezeu.

                                                                                                                                 Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail