Această lucrare reprezintă o compilație de idei, gânduri, comentarii, observații și studii ale celor care au exprimat în lucrările lor prestigioase trenduri, direcții, ori concluzii, despre evoluția societății contemporane, în totalitatea elementelor și funcționalităților lor. Subsemnatul, observând analiza și mai ales multiplele observații care converg, am încercat să atrag atenția asupra
Cuplul și paradigma înstrăinării
Ne trezim de multe ori lângă partenerul de cuplu și ne întrebăm ce căutăm acolo și care este rostul nostru; de cele mai multe ori pierdem și înstrăinam ideea fundamentală de susținere și consolidare a relației, care permanent este atacată de factori agresivi, dezmembratori. Există, deci, o anumită doză de reticență, de indiferență, de plictiseală. Nici nu ne gândim de ce și ce ar trebui să facem pentru a înlătura această stare. În funcție de cât de mult ne interesează, poate că ne gândim că trece de la sine sau, uneori, nu ne mai gândim nici la aceasta. Ne îndreptăm atenția către lucruri care par presante și mult mai importante decât aceste semnale venite din suflet și care presează subtil, conducând în incognito la situația favorabilă a ideii de cuplu. Sufletul care, din ce în ce mai mult, nu scapă de cenzura rațiunii, reacționează cât mai poate, cât mai are timp.
Doi oameni care alcătuiesc un cuplu nu mai sunt de mult împreună. Preocupările fiecărui individ în parte sunt tot mai diverse față de ale celuilalt. Nu mai există o viață conjugală și conjugată de la soț la soție, de la iubit la iubită. Se mai păstrează doar un singur loc comun, poate locuința ori patul, ori nici acesta. Viața, restul vieții de fapt, este foarte diversificat de la un membru al cuplului la celălalt. Tentațiile sunt tot mai mari și mai diverse și mai agresive. Uzura psihică și sentimentală se agravează din lipsă de inovație, de fantezie a menținerii legăturii în cuplu, iar această uzură devine tot mai agresivă.
Avem un trup reglat pentru viața în doi. În acest timp, în comoditatea noastră ignorantă la acest aspect, stăm și ne uităm la televizor sau la telefonul mobil, care ne captează în mod subjugant, ne anesteziază față de momentele și secvențele vieții reale, capturându-ne cu acești viruși ai tehnologiei. Rapace și viclean, TV-ul, Facebook-ul sau Instagram-ul ne consumă până și ultima idee de viață de cuplu. Viața de cuplu trebuie revizuită, trebuie resetată și chiar reprogramată. Suntem inconștienți crezând că ea este dată o dată pentru totdeauna, nu se consumă, nu se degradează, rămâne „intactă și prosperă”. Nu înseamnă că dacă doi oameni sunt alături, ei sunt împreună. Ce să mai vorbim de ideea de plăcere sau de a sta suferind! Nu știm să ne protejăm relația sensibilă și plăcută oferită de prezența celuilalt. Fiecare dintre noi am vrea să avem un paradis conjugal (oare mai vrem?). Nu trebuie să uităm că cuplul, „familia”, este izvorul afectivității, al iubirii. Starea de bine cea mai naturală nu poate dăinui decât în viața de cuplu, de familie. În amalgamul afectivității familiale se fortifică și renasc personalitatea individuală, iubirea individuală, puritatea sufletească individuală și celelalte virtuți individuale, care generează din viața afectivă de cuplu și se întorc înspre amplificarea și dezvoltarea acesteia. Prin această armură ființa cuplului rezistă la reproșurile care, deși sunt exprimate, ele sunt gândite sau simțite. De câte ori – de nenumărate ori – sexul slab nu știe că sub masca răspunsului: „nu știu”, „e nimic”, „n-am nimic” – la întrebarea partenerului de cuplu: „ce este? “, „ce ai?”, „ce s-a întâmplat?” se ascund, de fapt, numeroase frământări, frustrări, senzații de ură, de revoltă?
Sfântul Ioan Gură de Aur, a intervenit de mai multe ori și a îndrumat soțul și soția pentru a avea o căsnicie binecuvântată, adresându-se atât celor ce formează un cuplu, cât și celorlalți cu care cuplul coexistă – copii, prieteni, rude etc. Astfel, el a îndrumat soțul și soția să facă rugăciunile împreună. Soției să-i dai cinstea cuvenită și nu va avea nevoie de cinstea altora. Nu va avea nevoie de slavă din partea altora. Există corespondente fără de care un cuplu nu poate exista în adevăratul sens al cuvântului.
Sunt câteva valori care intervin în chimia dintre parteneri: gândurile și emoțiile, nefiind corelate, conduc la o acumulare de stări negative care, până la urmă, se manifestă prin afecțiuni fizice sau psihice. Prin urmare, problemele de cuplu pot să atragă tot felul de boli.
Rutina este, în mare, invincibilul inamic al vieții de cuplu. Cuplul se uzează psihic fără inovație, fără imaginație, fără acea fantezie, fără acea sclipire atractivă, aplicate în fiecare și în toate componentele sale existențiale. Activitatea sexuală scăzută dinamitează pur și simplu relația de cuplu, pentru că dispare intimitatea cuplului, care este, de fapt, lanțul cel mai rezistent al legăturii cuplului și care generează atracție, iubire, iar celelalte, respect, întrajutorare, susținere și activare, încurajare etc., vin de la sine. Comunicarea intimității este o latură ultrasensibilă a relației de cuplu. Ea coordonează comunicarea emoțională, senzuală și fiziologică pe fiecare secvență de viață ocazională, propusă sau conjuncturală a celor doi. Aceste substituiri (obligatorii) ale comunicării duc la contactul fizic de atingere, de sărut, de cuplare, la comunicarea fizică.
Dacă în acest complex încă din senzorial intervine „sfidarea”, totul se năruiește. De aici nu mai există decât un pas până la consacrarea indiferenței față de viața de cuplu, care este un alt factor ce îngroapă o relație, favorizând terenul pentru înmugurirea altei relații de cuplu. Apariția celui de-al treilea, respectiv apariția infidelității, nu este altceva decât o paradigmă a înstrăinării tot mai modernă și mai actuală a cuplului, izolat în refugiul care îi conferă echilibru. Este ceea ce se numește „singurătate în doi”, adică un cuplu aparent.
Religia este un pact, în vreme ce spiritualitatea este o cale a călătoriei. Religia oferă un contract cu obiective prestabilite și descrie complet lumea: „Dumnezeul există”. „Călătoriile spirituale” nu au nimic cu aceasta, ele încep cu cine suntem, ce suntem, ce este și cum este binele.
Călătoria spirituală presupune o înstrăinare fizică și psihică a celui care o efectuează. (va urma)
Viorel SĂLĂGEAN
