Săptămâna aceasta, Guvernul a oficializat steagul orașului Sfântu Gheorghe, iar după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, drapelul va fi arborat pe fațada Primăriei și a altor instituții locale.
La 28 ianuarie 2010, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a adoptat o hotărâre prin care a decis că actualul drapel va fi simbolul orașului. După mai mulți ani de litigii, în octombrie 2014, Curtea de Apel Brașov a decis că utilizarea acestui simbol nu este permisă. Între timp, în 2015, în Parlament a fost adoptată o lege prin care se decide că localităţile pot avea propriul steag.
„Am adoptat apoi o altă hotărâre de Consiliu, care a fost trimisă la Ministerul Dezvoltării, dar au ignorat problema până în luna ianuarie a acestui an, când ministrul Cseke Attila a scos documentația din sertar și a adoptat hotărârea. Aș dori să profit de această ocazie pentru a le mulțumi ministrului Cseke și președintelui UDMR, Kelemen Hunor, pentru că au ridicat această problemă în Guvern. Acest lucru arată, de asemenea, că nu este suficient să ai legislație, ci este nevoie și de voință”, a declarat primarul Antal Árpád.
Drapelul municipiului Sfântu Gheorghe are dungi aurii și albastre, cu stema municipiului în mijloc. Stema municipiului este în formă de scut, cu biserica fortificată pe un fundal albastru, iar deasupra soarele auriu și luna de argint. În fața bisericii se află trei câmpuri verzi cu Sfântul Gheorghe, patronul orașului, călare omorând balaurul.
www.sfantugheorghe.info