27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr.36/2017.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost iniţiată de deputatul Eugen Tomac, acesta susţinând, în expunerea de motive, că „Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. (…) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”, potrivit www.cdep.ro.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, la 13 octombrie 2015, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017. Potrivit proiectului, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

La 27 martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 36, care stabileşte că 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este zi de sărbătoare naţională. Într-un comunicat transmis AGERPRES, Administraţia Prezidenţială arată că legea promulgată are o semnificaţie deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României.

***

Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, a votat la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea provinciei româneşti Basarabia cu România. „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.”, se arăta în Declaraţia de Unire semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ şi de secretarul Ion Buzdugan. („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003)

Prin pacea ruso-turcă de la Bucureşti din 16/28 mai 1812, Rusia a anexat ţinutul dintre Prut şi Nistru, asupra căruia administraţia rusă extinsese numele de Basarabia, dat anterior numai părţii de sud al acestui teritoriu. Acest teritoriu românesc avea o suprafaţă de 44.422 de km pătraţi, notează volumul ”Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998” (Editura Semne, Bucureşti, 1998).

În 1818, ţarul Alexandru I promulga „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei”, prin care era exprimată intenţia de a se respecta autonomia provinciei şi guvernarea acesteia în conformitate cu obiceiurile vechi. Conform volumului „Istoria românilor. Constituirea României moderne (1821-1878)”, „aşezământul” din 1818 a reprezentat un statut fundamental adevărat, larg şi liberal, care situa Basarabia (în cuprinsul Imperiului) alături de Polonia, Finlanda şi Georgia, care primiseră aceleaşi reglementări. După generalul Bahmatiev, în postul de guvernator militar al Basarabiei au urmat generalul Inzov, iar din 1823, prinţul Voronţov, fost guvernator militar al Odessei.

„Aşezământul” a fost abrogat în 1828 şi a fost înlocuit cu aşa-zisul Regulament al lui Voronţov, sancţionat de ţarul Nicolae I, la 29 ianuarie/10 februarie 1829. Autonomia Basarabiei a fost desfiinţată. Întreaga putere a trecut în mâna guvernatorului general. Limba română a fost înlăturată din efectuarea actelor publice, iar deţinerea slujbelor în administraţie a fost condiţionată de cunoaşterea limbii ruse. Se poate spune că nu întâmplător, lichidarea regimului românesc din Basarabia a coincis cu instaurarea în Principate a protectoratului Rusiei ţariste, în urma tratatului de la Adrianopol. Basarabia urma să să fie administrată la fel ca guberniile Rusiei.

În contextul revoluţionar al anului 1848, un grup de intelectuali basarabeni a cerut autorităţilor ţariste permisiunea de a tipări un ziar în limba naţională intitulat semnificativ „Românul”. Cererea le-a fost refuzată, însă actul a căpătat o şi mai mare valoare, deoarece, în acel an, în Basarabia au fost aduse numeroase trupe ţariste, cu scopul de a opri valul revoluţionar, potrivit volumului „Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998” (Editura Semne, Bucureşti, 1998). Conducătorii mişcărilor de revendicări politice, economice şi sociale au avut în vedere, în permanenţă, întregul teritoriu locuit, deci şi spaţiul cuprins între Nistru şi Prut.

Prima revoluţie rusă din 1905-1907 a creat un nou context politic şi social, care a determinat constituirea la Chişinău, la 30 octombrie/12 noiembrie 1905, a Societăţii moldoveneşti pentru răspândirea culturii naţionale, cu scopul lărgirii şi întăririi mişcării naţionale. Tot aici a apărut prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia” (30 oct./12 nov.1905-18 febr./3 mart.1907), sub îndrumarea avocatului Emanoil Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice, introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând în acelaşi timp o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr, a fost publicată poezia „Deşteaptă-te române!”. Ulterior, în jurul acestui ziar s-a constituit nucleul Partidului Naţional-Democrat, care a elaborat un plan politic de oprire a rusificării românilor basarabeni. Printre colaboratori: Pan Halippa, Ioan Pelivan, Ion şi Th. Inculeţ, Alexei Mateevici etc.

Izbucnirea revoluţiei din februarie 1917 a prilejuit înfiinţarea, la Chişinău, a Partidului Naţional Moldovenesc. Programul acestuia cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a ţării, împroprietărirea ţăranilor) şi naţionale (obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Ţării) potrivit vechilor cutume şi nevoilor ţări. Au avut loc adunări şi manifestaţii populare, congrese ale cadrelor didactice, preoţilor, cooperativelor săteşti etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală şi economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ – Sfatul Ţării, introducerea alfabetului latin, predarea în şcoli să se facă în limba maternă, etc.

Congresul Ostăşesc de la Chişinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegaţi reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti, a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării. În Sfatul Ţării au fost aleşi 195 de deputaţi (150 români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor), arată lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Lucrările Sfatului Ţării s-au desfăşurat la Chişinău, între 21 noiembrie/4 decembrie – 2/15 decembrie 1917, Ion Inculeţ fiind ales preşedinte. În contextul nou creat, Sfatul Ţării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia şi Transnistria, a luat cele mai importante măsuri şi hotărâri, între care: apărarea populaţiei de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, numirea de comisari în fiecare judeţ, adunarea dezertorilor şi expulzarea lor în Rusia.

La 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Basarabia drept Republica Democratică Moldovenească (în componenţa Republicii Federative Democratice Ruse), care prevedea şi „includerea în componenţa sa a judeţelor populate de moldovenii din Transnistria”. Proclamaţia a fost redactată şi citită de Pantelimon Halippa, unul dintre fruntaşii luptei pentru cauza Unirii Basarabiei cu România. La începutul anului 1918, Pantelimon Halippa se afla în fruntea curentului unionist, având o contribuţie esenţială la acţiunile care pregăteau unirea Basarabiei cu România.

Sfatul Ţării a votat în unanimitate, în şedinţa solemnă din 24 ianuarie/3 februarie 1918, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu România. Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, martor al marelui eveniment, a declarat în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită cu România: ”Basarabia este de acum unită pe veci cu România”.

La 9/22 aprilie 1918, regele Ferdinand a semnat Decretul regal de unire a Basarabiei cu România, act contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Dem. Dobrescu, ministrul Justiţiei.

AGERPRES

*Explicaţie foto din deschidere: Vernisajul expoziţiei temporare ”Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România”, desfăşurate la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 29 martie 2018.