Cu o vorbă bună poți să faci Rai, „nu din ce ai” cum umblă o vorbă, ci Rai din ce nu ai. Condiția este să existe un emițător și un receptor. Când Dumnezeu cercetează sufletele și vede intenția spre fapte bune, deschide toate canalele Universului pentru ca „binele” să se întâmple. De la vorbă la faptă nu-i decât un pas. Uneori anevoios, alteori lin ca o răsuflare de Sfânt care însuflețește și face ca o zi aproape obișnuită să devină o poveste. O poveste cu oameni generoși și buni, dornici să pună umărul acolo unde este nevoie de multă bucurie.
Așa s-a întâmplat în ziua Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie 2020, când doi prieteni dragi, Aurelia și Cezar Boscan, au trecut munții Vrancei cu o mașină plină de daruri trimisă de colegii lor, un grup de oameni minunați, angajați în cadrul S.T.S – Serviciul de Telecomunicații Speciale Vrancea. Creștini adevărați cu dragoste de aproapele, care an de an, de sărbători, pun mână de la mână pentru a ușura puțin nevoile familiilor cu posibilități financiare reduse.
Impresionați de marea familie a preotului Dan Iosif Cața de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Târgu Secuiesc, care are șase minuni de copii, cu vârste cuprinse între doi și zece ani, vrânceii mei s-au sfătuit până aproape s-au „sfădit”… amical. Fiecare dorind să cumpere cât mai multe, astfel încât toți cei șase copii să primească: jucării, dulciuri, hăinuțe și cărți potrivite vârstei. Alimente de bază, și dragoste cât să încapă în toată casa parohială, au completat frumos un tablou de poveste la care am asistat, când amuțită, când cu ochii scăldați în lacrimi. Bucuria faptului împlinit doar cu o vorbă spusă cu dragoste de aproapele, era copleșitoare. Abia acum înțelegeam cu adevărat sensul și puterea celor scrise în scriptură: „La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul.” (Ioan 1:1) Pentru că iată, în ce chip luminos ne arăta Dumnezeu cum El – Cuvântul, rostit și rostogolit din suflet în suflet, împlinea cu vârf și îndesat, ceea ce la început a fost doar o idee.
Aveam sentimentul că e seara Sfântă de Crăciun când se împlinesc sub brad tainice dorințe. Afară fulguia ușor. În căsuță răsunau colindele interpretate de Mihai la pianul primit în dar de la un oltean inimos, în timp ce surorile lui mai mici despachetau cu uimire și curiozitate darurile în care stăteau pitite minunății de jucării nou nouțe, una mai frumoasă ca alta. Una dintre fetițe, cu simțul proprietății mai dezvoltat, s-a așezat pe singura bicicletă primită, și cât am stat cu ele, nu s-a dat jos de pe ea, ca nu cumva surioara mai mare cu un an să și-o însușească. Nu doar de jucării s-au bucurat, ci și de cărți: unele de povești, altele de colorat, de învățare a limbii engleze, a înmulțirii, alfabetului… Un titlu de carte aflat în punga de cadouri a lui Mihai, mi-a atras în mod special atenția: „Cum s-a născut poporul român”. Semn că cei care au cumpărat darurile pun un accent deosebit și pe învățături trainice. Părinți responsabili, atât preotul cât și doamna preoteasă, sunt oameni care le dau o educație mai strictă copiilor, dar plină de înțelepciune și blândețe, din care deja se văd caractere alese. Am putut deduce asta ușor din faptul că deși cele șase cutii cu jucării și cele șase pungi de cadouri au stat la îndemâna lor un timp îndelungat, până noi adulții am rezolvat alte treburi, copiii nu au desfăcut pachetele până când nu li s-a permis. După ce toate secretele de sub hârtia strălucitoare au fost dezvăluite, fiecare fetiță s-a îndeletnicit cu ceva. Ba să ne facă înghețată la aparatul de jucărie primit. Ba să ne toarne un ceai în ceșcuțele de plastic. Cea mică s-a ocupat de spălarea bebelușei în cădița primită, de hrănirea cu biberonul… Cea mai mare s-a apucat de pictat, fiind una dintre pasiunile ei, pe lângă muzică. Mezina nu s-a mai dezlipit de o păpușă de cârpă cu ochi mari și cosițe blonde. O căsuță de poveste din pânză roz scoasă de Aurelia dintr-o plasă care nu prezenta interes, a întregit atmosfera de basm. Bucuria copiilor era mană cerească pentru noi adulții care am pus la cale această faptă creștinească. Nu spre lauda noastră, ci spre Slava lui Dumnezeu care va scrie în cer cu litere de aur, numele fiecăruia dintre cei care au jertfit din multul ori puținul lor. Oameni care în fiecare zi iau pulsul țării prin serviciul special 112 unde se confruntă cu cele mai delicate probleme ale celor care sună. De aici poate și sensibilitatea și nevoia lor de a veni în sprijinul celor care au cel mai mult nevoie în această perioadă, deloc ușoară. Fie ca Domnul să răsplătească în chip minunat toată dăruirea lor.
Mulțumiri speciale șefului S.T.S – Serviciul de Telecomunicații Speciale Vrancea,
care s-a implicat total în această frumoasă poveste cu final fericit. Și a permis atât grupului să se organizeze timp de aproape o lună, cât și Aureliei, să se deplaseze până în localitatea noastră în aceste condiții restrictive de pandemie. A fost o binecuvântare să aflu, prin ea, că am atâția prieteni de nădejde alături, cărora le mulțumesc cu recunoștință pentru încrederea acordată, pentru felul frumos în care au acționat, pentru timpul jertift și pentru susținerea necondiționată. A fost o mare bucurie să-i avem pe cei doi prieteni lângă noi, atât în Biserică la Sfânta Liturghie, cât și la troița ridicată în cinstea Eroilor Neamului, unde împreună am asistat la slujba de Te Deum pentru Ziua Națională a României și la depunerea coroanei în memoria celor care s-au jertifit pentru ca noi să ne bucurăm de o Românie întregită. Ne-au făcut să nu ne simțim singuri, și asta a contat mult.
În această perioadă de profundă deznădejde și dezbinare, să râmânem UNIȚI în lumina faptelor bune, a Credinței, a Dragostei de aproapele, și împreună, pic cu pic, să umplem, jertfind, marele ocean de neputințe și nevoi. Așa să ne ajute Dumnezeu.
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
