Poveștile reprezintă o constantă în viața oricărui om. Din momentul în care se naște, individul face cunoștință cu ,,poveștile”, care capătă diferite forme, sunt spuse pe diferite voci, sunt interpretate de mai multe persoane, iar personajele sunt dintre cele mai variate: oameni din realitatea imediată, viețuitoare mici sau mari din lumea care ne înconjoară, obiecte sau fenomene ale naturii care prind viață atât de ușor, personaje fabuloase etc.
Prima poveste este cea despre cum ai prins viață și cum ai ajuns în această lume. Chiar dacă la început nu înțelegi cu adevărat povestea, lucrurile vor fi mai clare odată ce înaintezi în vârstă. Așa și noi, cadre didactice și elevi de la Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului, vom încerca ,,să scriem” prima poveste a proiectului nostru pe care l-am botezat START, pentru a facilita o comunicare clară și promptă. Deci, faceți cunoștință cu părinții lui START: Leu Angelica, coordonator proiect și Stroie Anca Adela (directorul unității de învățământ), Bularca Georgiana (profesor de limba engleză), Stoica Monica (consilier școlar), Morar Mircea (profesor de matematică-informatică), Boiciuc Adina (profesor învățământ preșcolar), Drecea Simona și Boiciuc Adina (profesori învățământ primar), membrii echipei de management. Dar familia lui START este mult mai mare; există unchi, mătuși, veri și alte rude pregătite să ne ajute să oferim o educație adecvată lui START și să-l pregătim pentru a reuși la toate examenele ce le va întâmpina. Una dintre rudele apropiate, pregătită să organizeze aspectele financiare ale proiectului este Băilă Anca, contabil șef; dânsa se va sigura că vom aplica normele financiare actuale de fiecare dată când vom cheltui din suma totală 20.970 de euro, finanțare acordată de UE. Banii vor fi cheltuiți în vederea atingerii obiectivelor vizate în proiect.
START și-a propus să fie ambițios și, în numele prieteniei, vom lucra profesori din toate ciclurile de învățământ pentru a ne atinge obiectivele: să cultivăm gândirea critică, competențele lingvistice, de comunicare și de muncă în echipă în rândul elevilor; să realizăm o bază de materiale didactice necesare poveștilor, să dezvoltăm respectul și acceptarea culturală în rândul tuturor participanților, să accentuăm dimensiunea europeană a curriculum-ului.
Principalele activități ale proiectului se concentrează în jurul ideii de ,,poveste”; motiv care, cu siguranță, ne va face să zâmbim mult când o vom citi, o vom povesti, o vom interpreta, o vom desena, o vom picta, o vom cânta, o vom dansa, o vom ,,digitaliza” sau sub câte și mai câte forme vom mai putea să o cunoaștem. De fapt, vom reuși să îi dăm statutul de artă.
La final, avem intenția să fi creat un tărâm al personajului START, un tărâm unde vom găsi o mulțime de lucruri care să ne inspire și să ne determine să mergem mai departe, mai sus și mai frumos: expoziții tematice; machete ale poveștilor; cărticele cu activități desfășurate la nivel preșcolar și primar; fișe de lectură; șabloane; seturi de cartonașe; povești digitale; calendarul poveștilor; marionete create de copii; expoziții; website-ul proiectului; spațiul special destinat proiectului pe platforma eTwinning; formulare de impact și feedback; rapoarte; pagina de Facebook; conferințe internaționale; certificate de participare.
Și acum, să pornim în călătoria adevărată! START!
Angelica Leu, profesor la Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu”