Precipitațiile abundente recente îngreunează aplicarea tratamentelor fitosanitare, iar culturile de cartofi ar putea fi amenințate de mană, arată datele Direcției pentru Agricultură a județului Covasna.
Conform directorului Direcţiei Agricole Covasna, ing. Konczei Csaba, din cauza vremii capricioase, agricultorii covăsneni nu pot să efectueze tratamentele fitosanitare a culturilor. Acesta a subliniat că excesul de umiditate și temperaturile ridicate favorizează apariția manei cartofului.
„În ceea ce privește ploile zilnice, cantitatea zilnică de precipitații nu ar fi încă problemă foarte mare. Problema mai mare este că nu se poate intra în câmp, ca să se facă tratamentele corespunzătoare la cartof și la celelalte culturi din punct de vedere al protecției plantelor. Având în vedere că avem exces de umiditate și temperaturi destul de ridicate, clima este favorabilă bolilor foliare de tip – mană. Altfel spus, este o perioadă prielnică pentru a ataca mana cartoful.” – a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul Konczei Csaba.
Localități afectate de căderi de grindină
Potrivit acestuia, în unele zone ale județului și căderile de grindină fac probleme. În momentul de față este în curs evaluarea pagubelor produse de căderile de grindină din 10 iunie, de la Cernat.
În urmă cu două zile și în zona Ozun – Sântionlunca și la Hăghig au fost căderi de grindină.
Ana Ciorici COSTACHE