Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a donat 10.000 de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Sfântu Gheorghe, care tratează pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
Potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES, decizia a fost luată de Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, întrunită în şedinţă de lucru în data de 2 aprilie, sub preşedinţia episcopului Andrei.
„Prin acest gest, Episcopia Covasnei şi Harghitei se alătură celorlalţi donatori şi binefăcători ai unităţii medicale sus menţionate care au înţeles nevoia de solidaritate într-un astfel de moment greu pe care îl traversăm. În acelaşi timp, Episcopia noastră adresează tuturor un îndemn la credinţă şi nădejde în ajutorul Milostivului Dumnezeu pentru depăşirea acestei situaţii care a cuprins ţara noastră şi întreaga lume, iar prin rugăciunile slujitorilor Sfintelor Altare este alături de personalul medical şi de pacienţi, încredinţându-i pe toţi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Izvorul vieţii şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, se arată în comunicat.
Potrivit ultimelor date oficiale date publicităţii luni de Grupul de Comunicare Strategică, în judeţul Covasna erau confirmate 52 de cazuri de COVID-19.
Conducerea SJU Sfântu Gheorghe a precizat, luni, că în spital sunt internaţi 19 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi patru suspecţi, iar dintre aceştia trei se află la Secţia de Terapie Intensivă în stare gravă sau critică, fiind vorba despre persoane de peste 65 de ani care au şi probleme cardiace.
De asemenea, în judeţ mai sunt şi alte persoane diagnosticate cu COVID-19, care nu prezintă simptome sau au forme uşoare şi sunt izolate la domiciliu.
Până în prezent, în judeţul Covasna s-a înregistrat decesul unei femei în vârstă de 77 de ani diagnosticată cu COVID-19, care suferea de mielită cervicală şi tetraplegie, iar zece pacienţi confirmaţi pozitiv au fost vindecaţi şi externaţi din spital.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES