Trei dintre pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, confirmaţi sau suspectaţi de COVID-19, se află la Secţia de Terapie Intensivă, în stare gravă sau critică, a precizat luni conducerea instituţiei.
Potrivit managerului Andras Nagy Robert, în spital sunt internate 19 persoane diagnosticate cu COVID şi 4 suspecte, iar până în prezent zece pacienţi confirmaţi pozitiv au fost vindecaţi şi externaţi.
„Avem două cazuri suspecte internate la Secţia de Boli Infecţioase, un caz suspect internat la Terapie Intensivă în stare gravă, un caz suspect internat tot la Terapie Intensivă în stare critică şi intubat, un caz confirmat pozitiv COVID-19 internat la Terapie Intensivă în stare critică şi intubat, precum şi 18 cazuri confirmate internate la Secţia Boli Infecţioase”, a precizat Andras Nagy Robert.
Directorul medical al spitalului, Roşu Matyas, a precizat că persoanele aflate în stare critică au peste 65 de ani şi au şi probleme cardiace.
Conducerea spitalului a menţionat că în judeţ mai sunt şi alte persoane diagnosticate cu COVID-19, care nu prezintă simptome sau au forme uşoare şi sunt izolate la domiciliu.
Potrivit datelor oficiale date publicităţii luni de Grupul de Comunicare Strategică, în judeţul Covasna sunt confirmate 52 de cazuri de COVID-19.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES