După „lungi și grele demersuri” făcute de reprezentanții primăriei comunei Vâlcele, astăzi, 16 martie 2020, primarul Kovács László va semna dispoziția de începere a lucrărilor din cadrul proiectului „ Construcția rețelei de apă și apă uzată în satul Araci, Comuna Vâlcele, Județul Covasna” realizat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR), a cărui valoare este de 11.316.725,58 lei + TVA.
Viceprimarul Nicolaie Cucu ne-a spus că deși alimentarea cu apă și canalizare sunt necesități urgente pentru populația din întreaga comună, singura așezare care a îndeplinit toate condițiile pentru alimentare cu apă este satul Araci, deoarece are peste 2000 de locuitori (cerință obigatorie în documentația proiectului). Acesta a menționat că drumul până la reușita de astăzi a fost lung, în condițiile în care numai licitația pentru proiectare a durat 9 luni de zile.
Totodată, viceprimarul Nicolaie Cucu a precizat că administraia locală a fost nevoită să caute soluții suplimentare pentru ca lucrarea de apă și canalizare să poată fi efectuată în toată comuna Vâlcele. „Este aberant ca conducta de apă să treacă prin Vâlcele, iar vâlcelenii să nu se poată alimenta. Însă, nu pot să fac trei alimentari cu apă în aceeași comună și, în aceste condiții, având aducțiunea cu apă de la Sfântu Gheorghe până la Araci, facem extindere și către Vâlcele și către Ariușd. În acest sens avem depuse alte trei proiecte „Studiu de fezabilitate pentru aducțiune apă tronson 1 Sfântu Gheorghe-Vâlcele”, „Studiu de fezabilitate pentru rețea de apă și canalizare Vâlcele” și „ Studiu de fezabilitate pentru rețea de apă și canalizare Ariușd”, pentru care căutăm finanțare în sumă de 24.560.000 lei +TVA. În ceea ce privește lucrările de canalizare, acestea vor porni dinspre stația de epurare care va fi realizată pe malul râului Olt, în Araci, în ideea că dacă la un moment dat nu vom avea fonduri suficiente să terminăm într-un an, omul când vede că are conducta de apă la poartă, începe să folosească și canalizarea. Dacă stația nu este în folosință, conducta se umflă și pățim cum au pățit alții, și noi vrem să evităm acest lucru. De aceea noi întâi dăm stația în folosință, să fie utilă, și pe parcurs lucrăm la canalizare până la ultima locuință din comună.”
Lucrările din cadrul proiectului „Construcția rețelei de apă și apă uzată în satul Araci, Comuna Vâlcele, Județul Covasna”, a căror termen de realizare este de 12 luni, vor fi executate de o firmă din Brașov în colaborare cu o firmă din Bistrița.
Maria Crețu-Graur