Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat pot urmări de astăzi cursurile de Teleşcoală organizate de TVR în contextul închiderii şcolilor din cauza noului coronavirus.
În săptămâna 16 – 22 martie, şcolile din România rămân închise, aşa cum au decis autorităţile.
Pentru elevii de clasa a VIII-a, cursurile de Teleşcoală au loc dimineaţa (de la ora 9,00 – Limba şi literatura română, de la 9,30 – Matematică), iar pentru cei de clasa a XII-a – după-amiaza (de la 15,00 – Limba şi literatura română şi de la 15,30 – Matematică), pe canalul TVR 2, potrivit programului TV.
Pentru clasa a XII-a au loc două lecţii săptămânale de Română şi Matematică şi câte o lecţie pe săptămână de Biologie, Chimie, Fizică, Istorie şi Geografie.
Cursurile pot fi urmărite atât la TVR 2, cât şi online, pe canalul de Youtube al TVR şi pe site-ul www.tvr.ro.
Emisiunile au loc de luni până vineri.
„Teleşcoala” este o emisiune produsă de Televiziunea Română în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile. Predarea se va face după manualele aprobate de MEC.
În contextul suspendării cursurilor, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a făcut apel la cadrele didactice să contribuie cu resurse educaţionale deschise, potrivite acestei perioade din anul şcolar.
Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Casele Corpului Didactic, susţinute prin infrastructura proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” – CRED -, au posibilitatea de a încărca în cloud (spaţiu virtual de stocare) resurse educaţionale deschise, care pot fi accesate de către toţi elevii şi profesorii din România, după cum a scris ministrul pe Facebook.
Creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale şi-au întrerupt cursurile începând de miercuri şi până pe data de 22 martie, după cum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Măsura aprobată în şedinţa de luni ar putea fi prelungită în funcţie de situaţie.
AGERPRES