Primăria Sfântu Gheorghe va evacua şase familii din blocurile de locuinţe sociale aflate pe strada Lunca Oltului, care au acumulat datorii la chirie şi întreţinere, iar altor zeci nu le va mai prelungi contractele de închiriere.

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a declarat, pentru AGERPRES, că anual se face o reevaluare a situaţiei locatarilor blocurilor sociale, iar cei care îndeplinesc condiţiile stabilite de Consiliul local pot beneficia de prelungirea contractelor.

„Sunt 129 de locuinţe sociale pe strada Lunca Oltului, iar anual trebuie să fie făcută reevaluarea dosarelor, să vedem situaţia familiilor şi dacă sunt în ordine dosarele, atunci se prelungesc contractele cu încă un an. Din cele 129 de familii, 95 şi-au actualizat, după mai multe somaţii, dosarele, celelalte, din păcate, nu şi trebuie să facem ceva. Pentru şase avem deja hotărâri judecătoreşti definitive pentru că au datorii foarte mari, deci aceştia vor fi evacuaţi în luna martie, iar pentru restul trebuie să pornim procesul de evacuare. Acesta este un proces îndelungat, la Tribunal”, a declarat Sztakics Eva.

Potrivit acesteia, multe dintre familiile care au primit locuinţe sociale sunt plecate din ţară, iar spaţiile ar putea fi repartizate altor persoane care au nevoie de adăpost.

„Acesta este, de fapt, motivul actualizării, să vedem, să monitorizăm dacă, într-adevăr, au nevoie de aceste locuinţe. Când s-au mutat aici au fost într-o situaţie socială, să vedem dacă între timp s-a modificat starea lor. (…) De exemplu, sunt persoane care lucrează în afara graniţelor, dar menţin locuinţa de aici. (…) Noi avem o listă lungă, sunt mulţi care aşteaptă o locuinţă socială şi trebuie să acordăm aceste locuinţe celor care, într-adevăr, au nevoie de ele”, a mai spus aceasta.

Potrivit regulamentului stabilit de Consiliul local, locatarii locuinţelor sociale care nu au depus dosar complet şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată nu pot beneficia de prelungirea contractelor de închiriere, autorităţile locale putând demara procedura de evacuare din locuinţe a celor care nu au achitat chiria, cheltuielile de întreţinere şi energia cel puţin trei luni consecutiv.

Locuinţele sociale din Lunca Oltului au fost amenajate de municipalitate în urmă cu mai mulţi ani în două foste blocuri de nefamilişti, care au fost reabilitate şi modernizate.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, cu mai multe ocazii, că locuinţele sociale nu trebuie acordate beneficiarilor pe timp nelimitat, ci că aceştia trebuie determinaţi să găsească soluţii pentru a se reintegra în societate şi a sta „pe picioarele lor”.

„Eu cred că cel mai important este ca locuinţele respective să fie folosite pe un termen limitat, iar persoanele respective să fie ajutate în aşa fel ca după aceea să poată să se descurce singure, să-şi rezolve problemele. Deci, eu nu cred că soluţia este să avem 1.000 de locuinţe sociale, nu ajută societatea să fie 1.000 de locuinţe sociale. Noi avem intenţia, putem să construim locuinţe sociale, dar cel mai important este ca în acele locuinţe sociale care există în oraş să nu stea 20 de ani o familie, ci să stea pe un termen limitat, după aceea să găsească o cale să se integreze”, a spus primarul Antal Arpad.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail