Municipiul Sfântu Gheorghe a fost decorat cu numeroase ghirlande luminoase, precum şi cu câteva „instalaţii interactive” inedite realizare de artişti locali, printre care o bicicletă tandem care, prin pedalare, aprinde mai multe beculeţe prinse într-un copac.
„Pentru al doilea an consecutiv, putem lumina centrul oraşului cu bicicleta în tandem amplasată acum lângă podul şi lacul din Parcul Central. Bicicleta tandem poate fi folosită de maxim trei persoane simultan, iar la pedalare luminile din copacul şi de pe scaunele hexagonale conectate la bicicletă se vor aprinde treptat (…) Nu trebuie să mergem prea mult până la următoarea instalaţie, deoarece tunelul de lumini este situat pe podul de lângă bicicleta tandem. ‘Perdeaua’ din sute de beculeţe este fundalul perfect pentru fotografiile de sărbători din orice unghi, iar acest lucru se vede deja pe reţelele sociale”, se arată într-o postare pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Tot în Piaţa Centrală din municipiu a fost amenajat „micul Betleem”, care atrage foarte mulţi copii, precum şi o uriaşă coroană de Advent, decorată cu lumânări care sunt aprinse consecutiv în fiecare duminică rămasă până la Crăciun.
„Favoritul copiilor este oraşul de basm care aduce la viaţă Betleemul şi care poate fi găsit lângă scena de piatră din Piaţa Centrală. La fel ca păstorii sau cei trei magi, putem rătăci sub cer în căutarea celei mai strălucitoare stele care duce la locul de naştere a pruncului Iisus (…) În timpul verii mulţi oameni au făcut deja ‘cunoştinţă’ cu frumosul cadru foto al municipalităţii, care de data aceasta are un aspect mai festiv (…) Un alt decor special al sezonului de iarnă este coroana uriaşă de Advent (…), fiind unul dintre elementele decorative dominante ale Pieţei Centrale, dar fiind prezentă şi în sensul giratoriu din zona Gării. Cu toate aceste instalaţii interactive de sărbători ne dorim să creăm o experienţă frumoasă pentru toate vârstele, aşa că haideţi să pedalăm mai multă lumină în parc, să parcurgem tunelul luminos, să cutreierăm micul Betleem şi să surprindem momentele de sărbătoare cu rama foto a Crăciunului din Sfântu Gheorghe”, se mai scrie în mesajul postat pe internet.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES