Profesori, personalități ale vieții culturale, elevi și nu numai, au participat, vineri, la simpozionul intitulat „Sat- Școală- Biserică în perioada interbelică 1918-1939”, organizat la Sfântu Gheorghe, printr-un parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Fundația „Mihai Viteazul”, Asociația Pedagogilor Români și Societatea de Științe Istorice din România, filiala Covasna.
„Este o mare responsabilitate și o mare bucurie să-ți cunoști istoria. Simpozionul de astăzi se dorește a fi o manifestare centrată pe istoria locală. Știm cu toții că este foarte important să îți cunoști trecutul, să îți cunoști istoria, pentru a înțelege cum trebuie gestionat prezentul și, mai ales, pentru a-ți clădi un viitor. Evenimentul este organizat de către Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat astăzi de inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu și de către domnul inspector de specialitate – istorie, prof. Victor Sibianu (…) și mulțumim gazdelor – doamnei director al Colegiului Național Mihai Viteazul – prof. Luminița Costea și prof. Romeo Negrea pentru că s-au implicat în organizarea acestei manifestări.”- a spus, în deschiderea evenimentului, pr. prof. dr. Sebastian Pârvu.
Inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu, a declarat că evenimentul a fost organizat în contextul în care printr-o Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 2019 a fost declarat „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), și și-a propus să aducă în atenție aspecte din istoria locală.
„Mă bucur că o idee apărută pe moment, în timp ce eram în Inspectoratul Școlar, a fost lansată spre colegul meu, domnul inspector prof. dr. Victor Sibianu, dumnealui fiind inspectorul care răspunde de disciplina istorie la nivelul IȘJ, și pornind de la faptul că acest an este an aniversar al Bisericii Ortodoxe Române, un an în care se serbează satul, școala, biserica, un an dedicat acestor valori, m-am gândit că poate ar fi bine să gândim o activitate la nivelul județului, sub auspiciile apropiatei sărbători – a Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, să ne aplecăm asupra istoriei locale și să vedem cum au contribuit înaintașii la realizarea acestui deziderat împlinit în anul 1918. Domnul inspector a considerat că ar fi bine să facem referire la o perioadă mai largă, adică o perioadă de timp care se termină undeva înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial, deci face trimitere la perioada interbelică, iar cu colegii noștri, cu inspectorii de istorie, cu preoții din localitățile respective, cu profesorii de religie, iată-ne la acest simpozion.”- a declarat inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu.
Simpozionul a cuprins lucrări valoroase, realizate de profesori, personalități ale vieții culturale locale, dar și de către elevi de gimnaziu și de liceu, din județ.
Prof. dr. Victor Sibianu (inspector școlar al IȘJ Covasna) a susținut o prezentare intitulată „Rapoartele localităților din Trei Scaune către Astra în jurul Marii Uniri”, prof. dr. Romeo Negrea (de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”) a susținut prezentarea „Nicodim Munteanu – Patriarh al României la finalul perioadei interbelice.”, pr. prof. dr. Sebastian Pârvu (de la Parohia Ortodoxă, Brașov – Stupini) a susținut prezentarea intitulată „Pr. Aurel Nistor – portret de lider interbelic.”; prof. Adriana Bota (de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”) a susținut prezentarea „Nicolae Vleja – învățător și ctitor de suflete.”, prof. Iuliana Monica Munteanu, (de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului) a susținut prezentarea „Pr. Gheorghe Neagovici – model d trăire, simțire și dăruire în zona Buzăului Ardelean.”, prof. George Adrian Moldovan, de la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”, Araci, a pregătit prezentarea „Araci, centru cultural și spiritual în județul Trei Scaune”, prof. Dochița Măciucă, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Covasna, a avut o prezentare despre Justinian Teculescu, personalitate marcantă a comunității covăsnene.
Și comunicările elevilor au avut teme foarte interesante. De exemplu, Valentina Hurghiș, din cl. a XI-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, coordonată de prof. Roxana Prahovean, a vorbit despre Iuliu Maniu și activitatea Consiliului Dirigent. Andra Tăbăraș, elevă în cl. a X-a, la aceeași unitate de învățământ, s-a înscris cu o lucrare coordonată de către prof. Constanța Balog, lucrare ce a avut ca temă edificiile bisericești construite în perioada interbelică, în centrele urbane din județul Covasna. Tot de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” s-a înscris și Alexandra Macovei, din cl.a XII-a, coordonată de prof. Romeo Negrea, cu o lucrare privind aspecte din viața culturală, la românii din Covasna, în perioada interbelică.
Eleva Maria Bârlă, din clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, din Covasna, coordonată de prof. Dochița Măciucă a vorbit despre Justinian Teculescu, personalitate marcantă a comunității covăsnene. Elevul Laurențiu Neagovici, din cl. a VII-a, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Întorsura Buzăului, coordonat de prof. Anca Preda, s-a înscris cu lucrarea „Starea culturală la românii din zona Întorsurii Buzăului Ardelean în perioada interbelică. Bularca Mariș Luca și Moraru Vlad Mihai, din cl. a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Nicolae Rusu”, Sita Buzăului, avându-i ca și coordonatori pe prof. Adrian Muntean și Alexandru Fercu, au prezentat lucrarea „O pagină din istoria culturii și educației din Buzăul Ardelean. Unirea s-a făcut și cu stiloul în mână”. David Leonard Bularca, din clasa a XI-a, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, coordonat de prof. Petruța Cristea, Rodica Bularca, Alexandru Fercu, a avut prezentarea „Oameni în imagini: Contribuții la realizarea și consolidarea Marii Uniri. Studiu de caz: preot Gheorghe Neagovici.”; Georgiana Secelean și Mariș Maria Bularca, din cl. a XII-a, la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, avându-i coordonatori pe prof. Alexandru Fercu, Petruța Cristea, Adrian Muntean, au realizat lucrarea „Făuritori și martiri ai Unirii Ardealului cu Regatul României. Studiu de caz: preotul Ioan Coman.”, iar Florin Buzea, din clasa a XI-a Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, coordonat de prof. Monica Iuliana Munteanu, a pregătit comunicarea intitulată „Preotul Gheorghe Cerbu, chip reprezentativ al satului românesc.”
„Ca și oamenii, satele nasc, se dezvoltă și dispar.” – dr. Ioan Lăcătușu
Nu în ultimul rând, dr. Ioan Lăcătușu, unul dintre invitații speciali ai evenimentului, (director onorific al Centrului European de Studii Covasna Harghita, al Academiei Române) a vorbit despre aspecte ale evoluției vieții sociale, economice, politice și culturale în satele din Sud-Estul Transilvaniei, în perioada interbelică, prezentând o mulțime de informații interesante.
„(…) Zona din interiorul Carpaților de Curbură a fost o zonă propice locuirii, din cele mai vechi timpuri, o zonă a interferențelor dintre Vestul și Estul Europei. În decursul istoriei, de-o parte și de alta a Munților Carpați a existat o permanentă circulație a oamenilor, ideilor, bunurilor materiale. Pe lângă trecătorile cunoscute din Carpați, drumurile pe care le știți cu toții, există zeci de alte puncte de trecere (…). Printre altele, acest schimb de populație a dat naștere la satele romano-catolicilor din Moldova (…). Un rol important l-au avut principalele drumuri care leagă Transilvania de Moldova și Țara Românească (…). La fel de important a fost rolul oierilor din zonă, ante-mergătorii Unirii. Bineînțeles, ca și oamenii, satele nasc, se dezvoltă și dispar. Există sate vechi și sate noi (…). Marea Unire de la 1decembrie 1918 a asigurat elemente de continuitate, dar și de noutate, în viața satelor din zonă (…). O problemă complexă a constituit-o, apropo de perioada interbelică, introducerea administrației românești în zonă, care însemna: legi noi, instituții noi, introducerea limbii române ca limbă oficială. Au fost probleme delicate, dar cu înțelepciunea oamenilor de atunci, au fost depășite (…), dar cea mai importantă măsură care a influențat viața satelor, în perioada interbelică, a fost reforma agrară, prin care s-au eliminat o serie de nedreptăți și care a avut o influență benefică. În ceea ce privește instituțiile fundamentale identitare – biserica, trebuie știut că biserica ortodoxă a beneficiat de o situație deosebită, după ani de zile în care nu a fost recunoscută și în care a fost marginalizată. Aici, am avut șansa să-l avem pe Mitropolitul Nicolae Colan la Sibiu și pe niște protopopi extraordinari – părintele Aurel Nistor și părintele Rafiroiu (…). Marginalizarea socială era și geografică. În România, în perioada interbelică, românii au îndrăznit și au început să construiască biserici în centrul localităților, să realizeze lucruri deosebite, în primul rând prin prezența preoților. (…) În ceea ce privește școala, până în 1918. Nu mai exista școală de stat în limba română. Voiai să înveți în limba română, o făceai în școli confesionale, care erau subvenționate de către comunități. După Marea Unire, în statul român, toate școlile confesionale ortodoxe românești au devenit școli de stat, plătite de stat (…). Privind instituțiile asociative-culturale: la români, Astra a făcut minuni (…). La instituțiile de ordine publică, administrația de stat, am avut prefecți destoinici (…), primari deosebiți (…). ”- a arătat dr. Ioan Lăcătușu.
Dumnealui a precizat că „din perspectiva celor 100 de ani care au trecut de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, perioada interbelică, în contextul istoric cunoscut, constituie o perioadă prosperă din istoria României, iar satele și-au păstrat calitatea lor de depozitar al tradițiilor și culturii populare, de rezervoare demografice viabile, care au dat țării oameni de mare valoare, din toate domeniile de activitate”, iar informații suplimentare despre aceste realizări vor fi în cadrul colocviului și expoziției cu tema „Performanțe românești în Arcul Intracarpatic”, manifestări care vor avea loc miercuri, 27 noiembrie, la Centrul „Nicolae Colan”, împreună cu inaugurarea bibliotecii „Nicolae Colan”, eveniment la care sunt așteptați cu drag toți iubitorii istoriei.
Ana Ciorici COSTACHE