Catherine Horel, care predă la Universitatea Panthéon-Sorbonne istoria Europei Centrale şi conduce cel mai important departament al Centrului Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS), a publicat volumul „Amiralul Horthy. Regentul Ungariei”, tradus recent la editura Humanitas, în care autoarea explică şi de ce premierul Viktor Orban face apel la figura amiralului Horthy ca „salvator al patriei”, şi de ce „politica la marginea mormântului” nu face decât să sporească sentimentul de victimizare.
Cercetătoarea franceză explică, într-un interviu pentru Europa Liberă, preluat de Romanian Global News, despre o eventuală soluţie de reconciliere româno-ungară şi despre relaţiile dintre comunitatea maghiară din Transilvania şi guvernul condus de Viktor Orban.
Europa Liberă: Cum a ajuns Horthy sursa de inspiraţie pentru regimul lui Viktor Orban? Care sunt elementele pe care le-a copiat Orban din politica lui Horthy?
Catherine Horel: „Orban nu este singurul care a recuperat imaginea amiralului Horthy. Dificultatea este reprezentată de faptul că este o perioadă negativă, pentru că ţara a fost dezmembrată după Primul Război Mondial, dar sunt totuşi 25 de ani de relativă prosperitate, calm, şi, după 1989, s-a considerat că această perioadă ar fi fost ultima în care Ungariei i-a mers bine, înainte de instalarea comunismului.
Deja, în guvernarea lui Jozsef Antall, după 1990, a existat un soi de reîntoarcere la perioada dintre cele două Războaie Mondiale când au fost scoase la lumină personalităţile regimului de atunci. Dar Antall nu a îndrăznit să îl scoată în faţă pe Horthy şi a preferat să vorbească despre alţi politicieni. Viktor Orban, cum nu are nicio ideologie, după cum nici Horthy nu avea ideologie, caută semnificaţii în perioada precedentă şi, o face, fără a avea cunoştinţe de istorie. Pentru că această istorie s-a terminat foarte rău. Să îl iei pe Horthy drept model este, într-un fel, complet absurd pentru că istoria lui s-a terminat în 1944, printr-un nou (regim, n.r.), o înfrângere, shoah, lucruri care sunt negative. Orban nu ştie ce face când foloseşte lucrurile acestea. Dar are nevoie de un personaj în care crede că va face să se încarneze naţiunea şi alege un personaj rău. Dar nici nu există un alt personaj. Pe Kadar oamenii nu îl vor, pentru că este vorba despre perioada comunistă şi au rămas doar câţiva nostalgici. Iar ceilalţi sunt atât de îndepărtaţi în istorie, încât nu mai spun nimic contemporanilor. Orban joacă un joc foarte periculos.”
Europa Liberă: Deci îl ia pe Horthy drept salvatorul naţiunii pentru că nu mai are alt personaj la care să facă referire?
Catherine Horel: „Da.”
Europa Liberă: Sunt multe persoane în Ungaria care cred că Horthy a fost un lider care a ştiut să aibă grijă de independenţa naţională, că este un modelul de urmat?
Catherine Horel: „Este dificil de dat un răspuns. Sunt persoane care cred acest lucru, sunt altele care vor spune că a fost un groaznic dictator fascist. Părerile sunt încă foarte împărţite în ceea ce îl priveşte pe Horthy, iar propaganda Guvernului încearcă să îl readucă în atenţie. Dacă oamenii cred cu adevărat? E greu de spus, unii oameni cred, drept dovadă succesul unor publicaţii de o calitate îndoielnică despre Horthy, despre soţia sau fiul său. Sunt oameni care cumpără aceste lucruri, ceea ce înseamnă că au nevoie să se hrănească cu acest tip de discurs. Dar, putem găsi, în aceeaşi măsură, şi oameni care să spună că este scandalos. Opiniile sunt foarte împărţite.”
Europa Liberă: Această antropologie a patriotismului, cultivată de Budapesta, a început să aibă acţiuni concrete în statele unde există minorităţi maghiare. De pildă, în România, Ungaria face investiţii foarte mari, în proiecte legate de educaţie sau în acţiuni sociale. Cât de periculoase ar putea fi aceste intervenţii, în lumina aniversării centenarului Trianonului?
Catherine Horel: „Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon şi ne temem de ceea ce Orban ar mai putea să inventeze cu această ocazie. Eu mă tem pentru ce este cel mai rău în ceea ce priveşte această comemorare, în calitate de istoric vorbesc. Pentru că va fi din nou o deturnare completă a adevărului istoric, acest lucru este sigur. Problematic este ceea ce se face în Transilvania sau în Voivodina. În Slovacia nu funcţionează atât de bine. Vedem că o parte dintre ungurii minoritari (din aceste zone, n.r.) cred în acest lucru, are un oarecare succes.
Nu este de competenţa mea să răspund la această chestiune pentru că nu cunosc în detaliu politica UDMR, dar ştiu, din ceea ce am vorbit cu mulţi maghiari din Oradea şi Cluj, că multe persoane spun că s-au săturat să fie păpuşile domnului Orban care este la Budapesta şi care vine să le spună ce trebuie să facă, să simtă, în timp ce ei îşi trăiesc viaţa de zi cu zi alături de români. Poate că la alte persoane, pentru alţi unguri din România funcţionează acest discurs al lui Orban. Şi aici, fiecare individ are propria interpretare.”
Europa Liberă: Vorbeaţi de falsificarea istoriei, de ce există tentaţia de a înfrumuseţa trecutul, de a şterge atrocităţile regimului Horthy? Cu ce folos?
Catherine Horel: „Nu este bine ce se întâmplă în Ungaria sau în alte părţi. Cred că ne este greu să privim în faţă ce este urât, murdar, ceea ce nu este glorios, dar dacă vrem să fim oneşti faţă de istoria unei ţări trebuie să privim şi paginile negre şi nu doar paginile glorioase ale epocii. Cred că şi în România există probleme de interpretare pentru anumite momente ale istoriei care nu sunt foarte glorioase”.
Europa Liberă: Pentru România, amiralul Horthy rămâne figura dictatorului fascist de al cărui nume sunt legate deportările din 1940-1944 din nordul Transilvaniei, de crimele produse la Ip şi Trăznea. De ce oare Ungaria nu şi-a cerut încă scuze pentru aceste crime?
Catherine Horel: „Nu a prezentat scuze nici în Voivodina, pentru masacrarea evreilor la Novi Sad, şi acest lucru a fost făcut tot de armata ungară. Trebuie să ne ferim de aceste poveşti legate de a cere scuze. Riscăm ca, la un moment dat, să ne scuzăm pentru tot şi acest lucru devine o problemă. Dacă Ungaria va prezenta scuze pentru acest lucru, atunci România va trebui să se scuze pentru altceva şi sârbii, la rândul lor pentru ceva. Recunoaşterea greşelilor se face la nivelul şefilor de stat, bineînţeles. Un şef al statului va merge să se reculeagă la un monument şi toată lumea va considera că este un lucru foarte bun, dar dacă acest gest nu duce la o recalificare a istoriei, atunci e doar un gest mediatic drăguţ, dar care nu ajută la nimic”.
Europa Liberă: Este o slăbiciune prin urmare?
Catherine Horel: „Nu este foarte sănătos, nici pentru cel care îşi cere scuze nici pentru cel care ar trebui să le primească, cel care se consideră victimă. Iar aici, în Europa Centrală şi de Est, avem o problemă cu statutul de victimă. Toată lumea e victimă. Şi dacă vorbim mereu despre victimizare, nu putem să privim istoria şi să nu construim istoria. De exemplu, de ce nu facem un manual şcolar maghiaro-român pentru Transilvania? Turcii şi grecii au încercat să facă manuale comune, dar sunt citite doar de profesorii universitari şi nu de elevi la şcoală. Este foarte bine, dar oare îi ajută aşa ceva pe copiii din şcoala primară? Nu, pentru că profesorii greci nu cumpără manualele pentru şcolile greceşti”.
Europa Liberă: Şi credeţi că un astfel de model s-ar putea aplica şi aici?
Catherine Horel: „S-ar putea încerca! Dacă s-ar face un manual şcolar pentru şcolile primare din Transilvania, care să fie distribuit atât în şcolile maghiare, cât şi în cele româneşti, oare ar funcţiona? Oare profesorii români ar fi de acord să le ia şi să le explice elevilor? Oare şi profesorii maghiari ar vrea acelaşi lucru? Nu ştim, dar putem încerca, de ce nu?”
Europa Liberă: „Politica funeraliilor” sau „democraţia funerară” practicate de Orban amintesc mereu de nostalgia unei Ungarii eroice şi glorioase. Vi se pare că aceste lucruri pregătesc o nouă politică a Ungariei în regiune?
Catherine Horel: „Este o expresie, pe care de altfel şi Orban a folosit-o, referitoare la „politica pe marginea mormântului”, care înseamnă folosirea ceremoniilor de reînhumare, căci de multe ori despre acest lucru este vorba – fie persoana este adusă într-un cimitir mai demn, fie este adusă pe teritoriul Ungariei, pentru că orice maghiar are dreptul la o bucată de pământ unguresc – este şi acest lucru complet perfid. Este tot o poziţionare în zona de victimizare, de martiriu, a dorinţei de a demonstra că un anumit personaj este o victimă. Este o fantasmagorie, care poate face dezastre în politica actuală”.
Europa Liberă: Credeţi că se va schimba de-a lungul timpului?
Catherine Horel: „Orban este capabil de orice. Şi de bune şi de rele. Deci, când vede că ceva îi poate fi util, se va folosi de acel lucru, fără doar şi poate. Dacă îşi dă seama că nu funcţionează, este capabil să îşi schimbe politica. Este dificil. Apoi, eu sunt istoric de meserie, nu profet şi nu pot să prezic un astfel de lucru”.
Europa Liberă: Care este moştenirea regimului hortyst în ceea ce priveşte România şi asupra relaţiilor dintre România şi Ungaria? În ce măsură ar mai fi posibilă o reparaţie?
Catherine Horel: „Revenim la problema scuzelor pentru că din momentul în care vom face acest lucru, deschidem posibilitatea să reparăm. Şi probabil tocmai din acest motiv nici nu o facem. Dacă facem acest lucru, atunci şi Ungaria va cere reparaţii pentru Trianon şi atunci deschidem un capitol pe care poate este mai bine să îl ţinem închis. Apoi, toate statele se vor certa, una spunând că ţara vecină a făcut un masacru, cealaltă zicând că i s-a furat un teritoriu. Este o situaţie fără ieşire, mai ales că în această regiune lucrurile sunt foarte încurcate, oamenii având proprietăţi diverse în diverse regiuni, uneori chiar şi în alte părţi. Puteţi avea un austriac, de pildă, care să vină să îşi revendice casa din Bucovina. Este foarte dificil să poţi imagina o formulă de reparaţii care să nu deschidă cutia Pandorei şi să justifice toate reparaţiile posibile”.
