Ziua Armatei României a fost marcată vineri, la Sfântu Gheorghe, printr-un ceremonial militar și religios, dar și printr-o serie de activități dedicate copiilor. Manifestările s-au derulat în prezența autorităților locale, a cadrelor didactice, a elevilor, preșcolarilor, localnicilor.

Evenimentul, organizat de Garnizoana Sfântu Gheorghe şi Prefectura judeţului, a început dimineață, la grupul statuar Mihai Viteazul,  cu prezentarea onorului militar de către garda de onoare, trecerea în revistă a gărzii de onoare și salutul drapelelor de luptă și intonarea imnului naţional.

A urmat oficierea serviciului religios, de către preotul militar Ioan Costin Cucu –preotul Garnizoanei, după care s-au prezentat alocuţiuni cu privire la însemnătatea evenimentului.

Comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe, locotenent colonel Dorin Neagu, a dat citire Ordinului ministrului Apărării Naţionale cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, ce a cuprins și prezentarea semnificaţia zilei de 25 octombrie. Comandantul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”, locotenent colonel Vasile Popescu, a transmis, apoi, mesajul șefului Statului Major al Apărării, după care a luat cuvântul prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

Acesta a invitat elevii prezenți cu buchete de flori și cu coroane de flori să le depună la grupul statuar Mihai Viteazul, și a declarat, printre altele, că nicio vorbă nu este în plus, nici un gest nu este de prisos, „pentru a cinsti memoria celor care de-a lungul veacurilor și-au dat viața pentru ca noi să fim astăzi, aici, liberi”.

„Citeam undeva un text care suna cam așa: <<Dacă trăiești, mulțumește părinților tăi. Dacă respiri, mulțumește unui copac. Dacă scrii și citești, mulțumește unui profesor, dar dacă scrii și vorbești românește, atunci, mulțumește unui soldat român.>> Mulțumim, soldați români din toate veacurile. (…)”, a spus, printre altele, prefectul Sebastian Cucu.

Evenimentul a continuat cu avansarea locotenentului colonel în retragere, Gheorghe Costache, fost ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Protecție Civilă Covasna. Acesta a fost înaintat la gradul de colonel, printr-un Ordin al ministrului Apărării Naționale.

A urmat premierea câștigătorilor la concursurile sportive desfășurate cu ocazia Zilei Armatei României.

Armata, prin ochii copiilor

În acest an, programul dedicat Zilei Armatei României a cuprins mai multe activități dedicate copiilor. Una dintre acestea a constat în organizarea unui concurs prin care elevii cu vârsta între 6 și 18 ani, au fost invitați să prezinte, prin desen, momentele care-i evocă pe militarii Armatei române şi faptele acestora de arme de-a lungul timpului. Concursul a fost foarte bine primit, lucrări care mai de care mai frumoase fiind realizate de către elevii unităților de învățământ covăsnene. Desenele au fost postate pe pagina de socializare a Centrului Militar Județean Covasna, iar cele care au obținut cele mai multe aprecieri, au fost premiate, în cadrul festivității de vineri, prin contribuția cadrelor și reprezentanților Garnizoanei. Lucrările au fost expuse, pe perioada evenimentului dedicat Zilei Armatei, în Parcul Elisabeta, din municipiu.

Tot în parc, au fost prezentate standuri cu armament, tehnică și materiale militare, standuri destinate prezentării profesiei și carierei militare, prezentării activităților specifice instrucției alpine și instrucției călare, și la care copiii și adolescenții au zăbovit încântați minute în șir. În bucătării rulante auto au fost pregătite porții de fasole cu ciolan și delicioase gogoși, și servite tuturor doritorilor.

„Ne-am gândit să organizăm un program diferit, activități inedite, pentru că ne-am dorit să venim, cu această ocazie, către public, către comunitate (…), să ne vadă și latura umană, să se vadă că și noi suntem oameni, că și noi avem copii. Ne-am dorit să ne adresăm mai mult copiilor, la evenimentul de astăzi, pentru că ei sunt viitorul nostru. (…) Cine știe? Poate că dintre cei prezenți, unii vor fi colegi cu noi, în viitor. Dacă vor alege să meargă spre cariera militară, noi suntem deschiși, le stăm alături (…) și ne dorim ca persoanele care vin în sistemul militar să fie cât mai bine pregătiți! Pentru că ne-am dorit să ne adresăm mai mult celor mici, am pregătit activități special dedicate acestora. De aceea am organizat, în acest an, un concurs de desen, cu care am avut nesperat de mult succes (…). Mi-aș dori să continuăm în fiecare an în această direcție, cu manifestări pentru tânăra generație!”- a declarat comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe, locotenent colonel Dorin Neagu.

Potrivit acestuia, în județul Covasna a continuat și în acest an și programul „Ziua Armatei în școli”.

Programul este derulat anual de Ministerul Apărării Naționale, în apropierea zilei de 25 octombrie. În acest an, activitățile s-au desfășurat în perioada 14-21 octombrie,  când echipe formate din militari de la toate categoriile de forțe, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ militar și reprezentanți ai birourilor informare – recrutare au prezentat elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a din instituții civile de învățământ din București și din țară importanța Zilei Armatei României, misiunile desfășurate de militari în țară și în teatrele de operații, precum și informații pentru cei interesați de o carieră militară.

În județul Covasna, aceste activități s-au derulat în cadrul a trei unități de învățământ: la Liceul Teoretic „Mircea Eliade“ din orașul Întorsura Buzăului, la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din orașul Covasna și la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, a precizat comandantul Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
Data de 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia hortysto-fascistă. Aceasta s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail