Pentru a marca împlinirea a 10 ani de la prima organizare a acțiunii  „Un milion de stele pentru nevoiași” ce are drept scop strângerea de fonduri necesare întrajutorării persoanelor aflate în nevoie, Caritas Alba Iulia organizează acest eveniment și  în acest an,  vineri  11 octombrie, de la orele 18.00, în 11  localități din țară.

În județul Covasna, candelele solidarității se vor aprinde în Piața Libertății din Sfântu Gheorghe  și la Breţcu,  în piața bisericii.

„Cum este cunoscut, în octombrie Caritas organizează cel mai amplu gest de solidaritate: Un milion de stele pentru nevoiași. Gestul constă în aprinderea de lumânări într-un spaţiu public, fiecare flacără reprezentând simbolic o persoană care se confruntă cu neajunsurile şi excluziunea socială. Acțiunea oferă oportunitate oricărei persoane de a face un bine exprimându-se vizibil și arătând, în ciuda tuturor dificultăților, importanța comunității și interesul purtat celor în nevoie. Așa s-a întâmplat și anul trecut, când peste 3600 de participanți au donat în total 32 626 de lei, din care am ajutat peste 600 de familii și  peesoane vârstnice nevoiașe cu pachete de alimente în ajunul Crăciunului.

Prima dată această acţiune a avut loc în 1998 în Franţa, iar azi participă Caritas Europa, Caritas Internationalis şi organizaţile Caritas a mai multor ţări, printre care şi din România, cu scopul de a sensibiliza şi de a încuraja comportamentul filantropic faţă de persoanele care trăiesc în sărăcie. Donațiile vor fi folosite local pentru cei care sunt în grija organizației.

Să arătăm că nu suntem indiferenți față de soarta semenilor noștri! Împreună putem ajuta și acum. ”- se arată într-un comunicat de presă transmis către redacția Mesagerul de Covasna, de reprezentanții Caritas Alba Iulia.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail